Vin de vinuri la WTP in Bucuresti!

Ce poţi să faci sâmbată dimineată dacă alegi să ramâi în Bucureşti? O grămadă de lucruri într-o diversitate mare de locaţii. Unii ar alerga în parc, alţii ar merge la hipermarket, mai sunt unii care pur şi simplu ar dormi. Eu am ales World Trade Plaza şi Târgul de Vinuri GoodWine. Când am intrat în sala mare a centrului de afaceri ceasul se apropria de prânz. Era ora perfectă pentru o gustare, o bucată de prosciuto lângă una de brânză şi, evident, un pahar, mai multe pahare de vin, de vinuri!

Pentru 10 lei, plătiţi la intrare drept gaj, organizatorii pun la dispoziţia prietenilor lui Bachus câte un pahar de vin. Pahar cu care mergi din stand în stand, de la producător la producător să-i guşti vinurile cu care a venit la tâtg. Şi au fost ceva vinuri, albe, roşii, roze, dulci, demidulci, demiseci sau seci. Au fost vinuri autohtone, vinuri din Republica Moldova dar şi din Lumea Noua.

Ce mi-a plăcut?
Mi-a plăcut „rasa” evenimentului. În sensul că nu m-am călcat pe picioare cu tot felul prieteni ai lui Bachus în căutarea şpriţului. Poate că producătorii sau importatorii cu standuri închiriate nu ar fi avut o problemă cu acest tip de public, poate că şi l-ar fi dorit chiar, însă locaţia cu iz de business i-a ţinut departe. Cel puţin în cele câteva ore în care eu am făcut cunoştinţă cu vinurile prezente la târg sau cu bucatele lui Bucătărescu.

Oricare ar fi ordinea valorii lor, mie mi-au plăcut câteva vinuri roţii, un Cabernet Sauvignon de la Domeniile Sambureşti, unul de colceţie Chateau Valvis sau vreo doua Sauvignon Blanc, unul din Lumea Noua, din Chile, dar şi unul de la Domeniile Ostrov. Un alt vin care mi-a aprins imaginaţia a fost unul rose, proaspat, din struguri culeşi anul trecut.

Am înţeles de la Dan Zotu, somelierul, că este vorba despre un Cabernet Sauvignon încă fără etichetă şi încă nepus pe piaţă, un Cabernet Sauvignon roze şi demisec. Un vin care ar merge consumat cu puţin dioxid de carbon, rece şi pe plajă! Să vedem însă cât o să coste când ajunge în rafturile de hypermarket sau în meniurile restaurantelor de la Marea Neagră. Am mai băut ceva, o şampanie – sau un vin spumos – de la Cricova, din viile moldovene.

Sigur au fost şi alte vinuri demne de atenţia vizitatorilor, însă eu nu am mai avut loc şi pentru ele. Oricum, nu ştiu cât de „succesul nemaipomenit al târgului GoodWine” a fost, aşa cum spunea Cătălin Păduraru, criticul de vin, însă ştiu că eu m-am simţit nemaipomenit între vinuri şi aştept încă un GoodWine!

S-ar putea sa iti placa si...

4 raspunsuri

  1. alibus spune:

    Cam cum te-ai gandit tu sa adugi dioxidul de carbon in rose-ul ala?

    Nu zic ca nu ai putea, dar eu zic ca ar fi pacat.

    Numai bine!

  2. bavarezu' spune:

    pai, sa o pui intr-un bidon de bere, cu CO2 fin!

  3. alibus spune:

    @bavarezu’

    Vorbim in continuare despre vin ca nu prea inteleg? :D

  4. prescu spune:

    da, o idee buna! golesti butoiul de bere, il speli bine, bagi vinul inauntru, sigilezi butoiul, iei un tub de Co2 de cea mai inalta calitate si asa bei frizante :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


9 + 2 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>