despre greva si politicieni “protestati”

nu despre greve în general, ci despre greva de azi dimineaţă de la cfr. nici nu ştiu măcar dacă a fost un fenomen de “toată ţara”, dar ştiu că a fost între ploieşti şi bucureşti. a fost relativ bine că naşu nu a mai avut chef de controlat şi nici chiar să-şi ia şpaga… cât mai e.

ştiu însă un lucru. ştiu cât de motivaţi erau greviştii protestatari aflaţi în tren. vorbesc de trenul meu, trenul fără naş, trenul care trebuia să ajungă în bucureşti pe la 8 şi ceva si a ajuns cu 2 ore mai târziu. erau motivaţi de berea din petul de 2 jumate branduit cu urarea pe care o cuvântăm atunci când ciocnim paharele: NOROC!

vazându-i, mi-a sclipit o idee. anume, dacă eşti producător de bere – poate chiar si dacă eşti producător de ţigări – poţi merge să faci sampling la astfel de manifestaţii. sampling cu vanzare. ca pe la concerte. cumperi una si iţi mai dăm noi una, gratis! oricum, mai mult de atât nu rezolvă nimeni cu grevele lor de plastilină. greve de gumă de mestecat, mestecată deja.

dintr-o astfel de întreprindere ar avea de câştigat atât producătorii, cât si greviştii. că oricum sefii lor, sefii sindicalisti, dar şii politicienii “protestaţi” câstigă bine. da bine rău!

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


5 × 4 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>