Auto-electro-România: Mitsubishi i-MiEV!

Mâine România intră în plutonul ţărilor civilizate; autocizilizate! Mitsubishi România anunţă deschiderea primei staţii de ȋncărcare pentru automobile electrice şi inmânarea cheii unei maşini electrice primului proprietar al unui astfel de vehicul, respectiv Comitetului Național Român CIGRE (CNR- CIGRE). Despre ce maşină să fie vorba? Evident, despre un Mitsubishi i-MiEV; maşina electric-pursânge!

Prima staţie de încărcare va fi amplasată în spatele Pieţei Unirii lângă sediul CNTEE Transelectrica SA. Aceasta este dotată cu două puncte de încărcare de nivel 1, având următorii parametri: alimentare monofazată cu tensiunea 230 V şi intensitatea curentului 16 A. Accesul la prize se face prin intermediul unui card personalizat pentru utilizatorul automobilului electric. Plata energiei consumate este accesibilă prin abonament, plata cu card, factură la sfârşitul lunii sau prin cartelă pre-pay.

La evenimentul de lansare, pentru că se aproprie alegerile, sau pentru că ei cred că dă bine, vor participa reprezentanţi ai guvernului, ai autorităţilor locale, reprezentanţi ai unor companii energetice si reprezentanţi ai societăţii civile, dintre aceștia amintim: Laszlo Borbely (Ministrul Mediului și Pădurilor);  Ion Ariton (Minstrul Economiei); Claudiu Stafie (Secretar de Stat – Ministerul Economiei); Elena Udrea (Ministrul Turismului și Dezvoltării Regionale); Anca Boagiu (Ministrul Transporturilor); Neculai Onțanu (Primar sector 2); Liviu Negoiță (Primar sector 3).

Or vrea şi iei o maşină elecrtrică?

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


− 1 = 6

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>