Medaliații la Jocurile Olimpice de la Londra au primit câte un Renault

Renault România a oferit 16 autoturisme pentru cele 9 medalii obținute individual și pe echipe

Ieri seară a avut loc Gala Renault de Premiere a Sportivilor Români Medaliați la Jocurile Olimpice de Vară Londra 2012. În cadrul evenimentului, fiecare dintre sportivii care au urcat pe podium la Olimpiadă au primit cheile de la autoturismul oferit ca premiu de către Renault România, Sponsor Principal al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR): Latitude, Mégane sau Twingo în funcție de culoarea medaliei.

În total, Renault România a oferit 16 autoturisme sportivilor români care au obținut o medalie, individual sau pe echipe, în cadrul celei mai importante competiții sportive a anului-  Aur: Sandra Izbașa (gimnastică – sărituri), Alin Moldoveanu (tir – pușcă aer comprimat 10 m); Argint: Alina Dumitru (judo – categoria 48 kg), Corina Căprioriu (judo – categoria 57 kg), Roxana Cocoș (haltere – categoria 69 kg), Rareș Dumitrescu (sabie-echipe), Alexandru Sirițeanu (sabie-echipe), Florin Zalomir (sabie-echipe), Tiberiu Dolniceanu (sabie- echipe), Cătălina Ponor (gimnastică-sol); Bronz: Cătălina Ponor (gimnastică-echipe), Sandra Izbașa (gimnastică-echipe), Diana Chelaru (gimnastică-echipe), Diana Bulimar (gimnastică – echipe), Larisa Iordache (gimnastică – echipe), Răzvan Martin (haltere-categoria 69 kg).

Astfel, sportivii care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la probele individuale au primit din partea Renault România un Renault Latitude, cei care au fost distinși cu argint au primit cheile unui Renault Mégane Olympic, ediție limitată special creată pentru celebrarea Olimpiadei, în timp ce medaliații cu bronz se pot bucura începând de ieri seară de noul lor Twingo. Sportivii medaliați cu argint și bronz în probele pe echipe au primit câte un Renault Twingo. Astfel, unii sportivi au fost recompensați cu câte două autoturisme dacă au fost premiați și individual, și cu echipa; cum este cazul gimnastelor Sandra Izbașa și Cătălina Ponor.

Gala a marcat și finalul campaniei naționale „Renault caută 100 de ambasadori ai valorilor olimpice!”. De aceea, după momentul festiv dedicat sportivilor, în cadrul Galei au fost premiați și ambasadorii valorilor olimpice, identificați de către Renault prin intermediul campaniei derulate aici. Astfel, în plus față de susținerea participării Delegației Române la Jocurile Olimpice de la Londra și premierea medaliaților, Renault și-a propus să ducă mai departe spiritul olimpic prin identificarea și premierea a 100  de oameni simpli,  ambasadori ai valorilor olimpice. În cadrul campaniei au fost înscrise sute de povești emoționante care vorbesc despre excelență, curaj, profesionalism, fair-play și spirit de sacrificiu, demonstrând astfel că românii au multe povești de succes de împărtășit.

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


5 + 2 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>