Marcel Bărbuț a iesit la cumparat

Compania AdePlast a încheiat negocierile pentru achiziționarea liniilor de producție pentru panouri de polistiren expandat deținute de compania Zentyss în Buzău și în Arad. Prin această achiziție capacitatea de producție AdePlast va crește la 1,1 milioane de metri cubi de polistiren anual.

“Linia de producție pentru polistiren expandat grafitat va fi mutată de la Buzău la Ploiești, iar linia de producție pentru polistiren expandat de la Arad o vom muta la Oradea în timpul iernii, urmând să producă la capacitate maximă din primăvară. Prin această achiziție ne-am consolidat centrele industriale de la Ploiești și Oradea, Adeplast devenind cel mai important producător național de polistiren expandat, din punct de vedere al capacității de producție și al acoperirii teritoriale”, declară Marcel Bărbuț, proprietarul AdePlast.

“Chiar dacă situația economică este extrem de dificilă, noi suntem într-un moment de expansiune. Astfel că în plin proces investițional, prin dezvoltarea fabricii de mortare uscate de la Cordun-Neamț, am decis să facem această achiziție pentru consolidarea producției de polistiren. Mai mult decât atât, decizia este conformă cu principiile strategice pe care le aplicăm în această companie de ani de zile și anume că AdePlast nu se vinde, AdePlast cumpără”, precizează Marcel Bărbuț.

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


6 × = 54

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>