D’ale carnavalului – un Festival de bere cu… Prințipuri!

Pentru că finele Anului Caragiale se apropie, bucureștenii sunt invitați să-l celebreze pe Caragiale printr-un Festival de bere cu… Prințipuri, în straie de carnaval. Evenimentul va avea loc vineri, 23 noiembrie, începând cu ora 18.00 la Zaraza (Centrul Vechi, Strada Covaci nr. 6-8).

Evenimentul va debuta cu un spectacol de lectură și improvizație din textele lui Caragiale, susținut de actorul Dan Murzea, membru fondator al trupei de improvizație Obligo. Din program nu vor lipsi surprizele și muzica de pe vremuri, asezonată cu romanțele lui Zavaidoc, Mariei Tănase, cântecele lui Gheorghe Dinica, Stefan Iordache, dar și Luis Armstrong sau Frank Sinatra. Mesele cititorilor de Caragiale și, deopotrivă, iubitorii de bere bună vor avea meniuri gândite special pentru acest eveniment, formate din bucate alese din gastronomia tradițională românească.

Pentru că numele evenimentului este, în primul rând, „D’ale Carnavalului”, publicul îmbrăcat în straie de carnaval (fie doar purtând o mască) va fi răsplătit prin numeroase cadouri oferite de Nenea Iancu, bere apărută pe piața anul acesta în cinstea lui I.L. Caragiale, personaj care a deținut un număr important de berării în Bucureștii de altadată.

Prilejul de sărbatoare este dublu, Nenea Iancu celebrând, cu această ocazie, lansarea oficială a berii la sticlă în două sortimente: bere blondă specială (cu o concentrație de 4,9 grade) și bere albă nefiltrată (5,1 grade).

Intrarea este liberă.

Curat rezon și bene bibendi, după cum spunea ilustrul I.L. Caragiale.

Nenea Iancu se vinde în două sortimente: bere blondă de tip “Munchner Lager”cu o concentraţie de alcool de 4.9 grade şi nefiltrată tip “Weiss” cu o concentraţie de alcool de 5.1 grade. Nenea Iancu este o bere produsă din trei ingrediente de bază: apă, malț din orz şi hamei, după un procedeu natural de fermentaţie care durează 45 de zile (pentru berea nefiltrată tip weiss este adăugat şi malțul din grâu). Ambele sortimente sunt produse în orașul Memmingen din landul Bavaria. Reţeta care stă la baza berii Nenea Iancu este realizată de producătorul german exclusiv pentru marca de bere românească.

Berea Nenea Iancu este produsă după o reţetă tradițională, prin fermentaţie naturală şi respectă un regim constant de calitate, fiind fabricată sub auspiciile așa numitei “Deutsche Reinheitsgebot”, Legea Purității Germane a Berii de la 1516.

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


+ 9 = 10

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>