AdePlast a crescut cu 30% în 2012 și a consolidat platformele industriale din Oradea, Ploiești și Roman

Compania AdePlast a înregistrat o cifră de afaceri de 185 milioane de lei în 2012, în creștere cu 30 de procente față de 2011, raportând un profit de aproximativ 14 milioane de lei.

Marcel Bărbuț:

“Am depășit cu 5 procente ținta de creștere pe care ne-am propus-o la începutul anului trecut. După ce am crescut doi ani consecutiv cu 12 procente, iată că investițiile realizate în ultimul an încep să-și spună cuvântul. Privim anul 2013 cu realism și cu foarte multă seriozitate, având în vedere că trebuie să finalizăm noi capacități de producție în centrele noastre industriale de la Oradea, Ploiești și Roman și să le punem la treabă”.

În luna martie AdePlast va începe producția de mortare la Roman, iar din aprilie va porni linia de polistiren. Tot în aceeași perioadă va demara producția și în secția de polistiren de la Oradea. “În ceea ce privește platforma industrială de la Ploiești, am finalizat upgrade-ul cu secția de vopsea de 2000 mp, urmând ca, în funcție de evoluția pieței, să montăm în trei luni și liniile de producție”, precizează Marcel Bărbuț.

“Dacă anul 2012 a fost unul al extinderii noastre pe verticală, având în vedere toată această dezvoltare industrială, 2013 va fi un an al expansiunii pe orizontală, în care toate aceste centre vor livra produse în piețele de proximitate”, menționează Marcel Bărbuț.

 

AdePlast este cel mai important producător român de adezivi şi mortare uscate, cu două facilităţi de producţie dezvoltate la nivel naţional, o fabrică la Ploieşti şi una la Oradea. Capacitatea totală de producţie pentru sectorul mortarelor se ridică la 700.000 de tone anual. Producţia de vopsea, tencuieli decorative şi de adezivi speciali în stare umedă se ridică la 80.000 de tone. Unitatea de producţie de vopseluri şi tencuieli decorative este una dintre cele mai moderne la nivel naţional, fiind inaugurată la începutul anului 2009 la Oradea. Începând cu anul 2011 AdePlast a pus în funcțiune o fabrică de polisitern expandat la Ploiești, cu o capacitate de producție de 700.000 metri cubi pe an, iar în 2012 au fost achiziționate utilajele pentru dotarea unor noi facilități de producție de polistiren la Ploiești și Oradea, capacitatea crescând la 1.100.000 metri cubi anual. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componentede de bază  realizate în fabricile proprii.

 

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


+ 6 = 14

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>