LEM’S mobilează casele copiilor de la SOS Satele Copiilor România

SOS Satele Copiilor România beneficiază din această primăvară de mobilier nou pentru camerele copiilor din casele familiale ale proiectului SOS Satul Copiilor Bucureşti. Lanțul de magazine de mobilă LEM’S a trimis către copiii defavorizaţi, un transport de mobilier constând în scaune, mese de bucătărie, mobilier de living și altele, adaptate cerințelor și necesităților caselor familiale din acest proiect.

„Mobilierul donat de LEM’S ne-a ajutat să oferim condiții optime în camerele copiilor; avem mobilier vechi de 20 de ani și acesta necesită înlocuirea pentru că nu mai asigură siguranța și confortul pe care dorim să-l oferim copiilor aflați în susținerea noastră.  Pe de altă parte, în această lună, deschidem ușa unei noi case familiale care va primi noi copii defavorizați, ce vor descoperi pentru prima dată căldura unui cămin și dragostea unei mame,” declară Carmen Brumă, Fund Development & Communication Manager al SOS Satele Copiilor România.

„De ani buni ne-am implicat în proiecte care sprijină copiii. Ne-am dorit să susținem și proiectul de remobilare a caselor familiale SOS, dată fiind și politica noastră de asumare a responsabilității sociale. În acest sens, am vrut să-i sprijinim pe copiii din organizația SOS Satele Copiilor România și să le oferim condiții de trai decente și perspectiva unei vieți cât mai normale” declară Adina Ionescu, reprezentant Management Integrat Lemet. 

Despre Lemet

Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine LEM’S pentru desfacerea produselor sale. În prezent reţeaua LEM’S are cea mai mare acoperire la nivel naţional, magazinele fiind amenajate în toate judeţele ţării la acelaşi standard. Atât în fabrica Lemet cât şi în reţeaua LEM’S activează peste 1.350 de angajaţi.

Fabrica Lemet din Câmpina a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie acoperind o suprafaţă de peste 35.000 mp. Capacitatea actuală de prelucrare a Lemet este de aproximativ 1.200.000 de metri pătraţi de PAL pe an, pe poarta fabricii ieşind anual peste 360.000 de module de mobilă. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.

Despre SOS Satele Copiilor România

SOS Satele Copiilor România ocroteşte și sprijină astăzi peste 1000 de copii în dificultate, care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei lor biologice. De 60 de ani în lume și de 20 de ani în România, intervenim oriunde există un copil şi o nevoie, oferind sprijinul nostru. Organizaţia SOS Satele Copiilor România este membră a SOS Kinderdorf International, reţea caritabilă prezentă în 133 de țări ale lumii.

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


× 6 = 12

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>