Lansarea primului volum de ”Opere” Immanuel Kant aparut la editura Antet

In prima zi de Bookfest, miercuri, 29 mai,  incepand cu ora 17:00, la scena C4/C5, va avea loc lansarea primului volum de “OpereImmanuel Kant aparut la editura Antet in traducerea si ingrijirea prof. dr. Rodica Croitoru, volum care continua seria operelor kantiene inceputa in anul 2007.

Lansarea va avea loc in prezenta traducatorului, d-na Rodica Croitoru, si a editorului, d-na Cranguta Nastase, director al editurii Antet, evenimentul fiind inclus in seria manifestarilor tematice organizate de Institutul Goethe, reunite sub titlul “Trei tari, aceeasi limba.”

Prezentul volum din “Opere” Immanuel Kant cuprinde “Intemeierea metafizicii moravurilor” si “Critica raţiunii practice” si prezinta aceste opusuri kantiene in premiera in Romania sub forma unei editii critice, realizate la nivelul cerintelor stiintifice actuale. El este compus dintr-un amplu “Studiu introductiv”, care intampina cititorul cu bogate informatii asupra genezei istorice a lucrarilor, cu analiza temelor kantiene urmata de redarea unor comentarii pe marginea acestora.

Tot astfel, “Studiul asupra traducerii” este destinat sa ofere instrumente indispensabile specialistilor, dar si celor care doresc sa aprofundeze latura tehnica a lucrarilor, iar “Notele” la texte fac legatura intre contextul cultural in care s-a plasat Kant si cel în care  se plaseaza cititorul.

Realizata dupa editia Academiei din Berlin, traducerea urmareste redarea corecta a ideilor originale, mentinand totodata o imagine cat mai exacta asupra stilului kantian. Ultima traducere in limba romana a celor doua lucrari prezentate in vol. I a fost semnata de Nicolae Bagdasar si a fost a fost publicata in urma cu 41 de ani, in imprejurarile lipsite de contacte stiintifice ale acelor timpuri.

Opera lui Immanuel Kant constituie si in zilele noastre o sursa inepuizabila de modelare umana si de formare de caractere. Teme precum demnitatea umana, respectul interuman si mai ales al legii morale, cultivarea virtutii si indeplinirea datoriei se adreseaza si astazi oricarui om civilizat.”, a declarat Rodica Croitoru.

Rodica Croitoru este cercetator stiintific la Institutul de Filosofie si Psihologie al Academiei Romane, presedinte al Societatii Kant din Romania si membru al Societatilor Kant din Germania, S.U.A. si Franta.

In seria de “Opere” Immanuel Kant se afla in pregatire la editura Antet:
– “Antropologia din perspectiva pragmatica”, editie revizuita si imbunatatita (prima editare 2001).
– “Visurile unui vizionar interpretate prin visurile metafizicii”, editie revizuita si imbunatatita (prima editare 2003).
–  “Metafizica moravurilor”, editie revizuita si imbunatatita (prima editare 1990).
– “Critica raţiunii pure”, prima traducere/ editie critica îin limba romana realizata dupa editia Academiei din Berlin (fosta prusaca) si prima traducere romaneasca a acestui opus realizata dupa anul 1969 de Nicolae Bagdasar.

“Editura Antet are privilegiul de a relua editiile critice ale Operelor lui Immanuel Kant, ipostaza onoranta care confirma traditia inceputa de editura in anul 1994, prin prezentarea scrierilor marilor ganditori publicului roman. Aparitia acestui prim volum reprezinta o promisiune ferma pentru cititori si, deopotriva, pentru specialist”, a declarat Cranguta Nastase, directorul Editurii Antet.

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


8 + = 17

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>