Surprinde magia detaliilor „hand made” la Târgul Cadourilor de la Dalles

IMG_1677Ne apropiem cu paşi repezi de ajunul Crăciunului şi, ca în fiecare an, ne cuprinde pe toţi „febra” cumpărăturilor de sărbători. Expozanţii veniţi la Târgul de Crăciun de la Dalles ne inspiră cu cele mai speciale cadouri pentru cei dragi. 

A început goana după cadourile de sărbători, aşa încat pentru a-ţi bucura familia cu daruri personalizate şi unice, te invităm la Târgul de Crăciun de la Dalles, unde originalitatea produselor create de designerii prezenţi aici va bucura ochiul şi sufletul celor care le vor privi.

Simbolistică şi tradiţie

Ce simbol mai potrivit pentru Crăciun decât decoraţiunile de pus în brad! Ce aţi spune dacă în loc de globurile clasice, am împodobi bradul cu globuri din… lemn sculptat? Delicate şi minuţios realizate, indiferent de formă (reni, fulgi de nea, braduţi sau îngeraşi), aceste ornamente vor aduce diversitate şi originalitate bradului. Dacă sunteţi în căutare de cadouri tradiţionale româneşti şi obiecte de artizanat românesc, artiştii din Sighişoara au adus obiecte realizate de şase meşteri populari în diferite meşteşuguri: lemn, ceramică de Cucuteni, ceramică figurativă, broderie, icoane pe sticlă. Cu totul speciale sunt lingurile din lemn de tei sau salcie care spun câte o poveste: Lingura în formă de Barză – în tradiţia populară se spunea că atunci când o barză îşi face cuibul pe o casă, aceasta este protejată de foc, ape şi hoţi; Lingura în formă de Bufniţă – bufniţa este simboulul înţelepciunii pentru că ea vede acolo unde oamenii nu pătrund. Tot din lemn sunt şi creaţiile altor artizani români care au adus la târg arta ludică reprezentată prin scăunele, lădiţe şi cutii din lemn vesel colorate.

Orginalitatea „hand made”

Într-o lume în care perfecţiunea a devenit normalitate, obiectele imperfecte, făcute de mână, sunt cele mai apreciate şi admirate. De aceea, vă invităm să vă alegeţi dintre bijuteriile „hand made”, create din argint sau din cele mai neaştetate materiale (lână, mătase, dantelă, ceramică). Artişti bijutieri şi grupuri etnice din toată ţara au venit cu adevărate tezaure de cultură şi civilizaţie prezentate în bijuterii: brăţăti maiaşe, pandantive cu simboluri sud-americane, pietre semipreţioase care spun povestea vechilor egipteni sau incaşi.  Pentru că natura este o sursă inepuizabilă de materiale şi energie, artiştii prezenţi la Târgul de la Dalles au creat obiecte decorative care aduc bunăstarea şi iubirea locului în care sunt puse –  cochilia de melc este o expresie a protecţiei vieţii şi al aspectului protector în care se poate întruchipa iubirea.

Un alt element folosit pentru decoraţiuni este metalul. La Atelier Moldoveanu, metalul nu a avut niciodată forme mai originale ca acum: corpuri de iluminat cu modele specifice sărbătorilor, tablouri şi alte obiecte decorative.

Şi dacă îmbrăcămintea pe care o alegeti este tot în stilul „hand made”, designerii au pregătite ţinute la fel de originale: brâie din lână unicat acesorizate cu dantelă sau aplicaţii speciale, bluze de dantelă lucrate manual, căciuli tricotate de mână cu cele mai haioase modele. Dacă vreţi să fiţi altfel de sărbători şi să purtaţi creaţii unicat, trebuie să ştiţi că designerii au stocuri limitate.

Dacă decoraţiunile, bijuteriile sau hainele „hand made” nu sunt pe stilul tău sau al prietenilor tăi, am pregătit şi cadouri mai clasice care niciodată nu dau greş. Globuri din sticlă pictate manual, cosmetice 100% naturale, bijuterii cu pietre preţioase şi semipreţioase, ceaiuri, cafele, vinuri de colecţie şi obiecte de artă. Dulciurile mult preferate aşteaptă să ajungă în sacul moşului şi apoi la cei dragi: ciocolată, turtă dulce, bomboane, miere, cozonaci şi multe alte delicatese.

Am mai avea multe să vă spunem, dar vă invităm la Galeria Dalles să descoperiţi singuri plăcerea de a cumpăra cadouri de Crăciun pentru cei dragi.

 

Intrarea este gratuită!

Deschis până pe 24 decembrie

Sala Dalles Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 18

Pagina de facebook: Galeria Dalles

Pentru mai multe info despre eveniment: office@dallesrevolution.ro

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


2 × = 2

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>