Sesiunea de înscrieri la „Constantin Cunescu Business Law School” –activă până pe 25 iunie

Societatea de avocați Cunescu, Balaciu & Asociații primește înscrierile la cea de-a treia ediție a școlii de avocatură de business „Constantin Cunescu Business Law School” până pe 25 iunie. Școala de vară va avea loc în București în perioada 15-20 iulie. Avocatii stagiari și studenții în ani terminali admiși vor participa la o sesiune intensivă de învațare a principiilor esențiale din avocatura de business, urmată de simulări practice ale unor probleme și situații reale.

Timp de o săptămână, avocați cu experiență din cadrul casei de avocatură Cunescu, Balaciu & Asociații se alătură celor 10 participanți, în sesiuni interactive de predare, prin care dezvoltă tehnici specifice avocaturii de business.

Realizarea unui raport de due diligence, redactarea de documente procedurale, abordarea unei acțiuni în justiție, arbitrale sau de mediere, sau pledarea cazului în instanţă sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le invață cei ce participă la Școala de Vară „Constantin Cunescu Business Law School”.

„În cadrul celor două ediții anterioare ale școlii de vară pe care o organizăm, am constatat că participanții apreciază în special interactivitatea și implicarea lor în rezolvarea unor probleme reale. În mod special, simularea unui proces într-o sală de judecată şi în faţa unor magistraţi de carieră, este un moment cheie în desfășurarea școlii noastre de avocatură de business. Îi pune pe participanți față în față cu realitatea, îi face responsabili, atenți și îi provoacă să ia decizii, exact cum se întâmplă în avocatura de business” declară Dinu Petre, partener Cunescu, Balaciu & Asociații.

“Trebuie să recunosc că cel mai mult mi-au plăcut simularea unei negocieri și procesul simulat, tocmai datorită aproprierii lor de autenticitate. În ceea ce privește procesul simulat, am fost puțin sceptic la început deoarece nu mai trecusem niciodată printr-o asemenea experiență, însă pregătirea, redactarea documentelor procedurale și culminând cu susținerea pledoariilor în fața unui complet de trei judecători adevărați la Tribunalul București, au fost de-a dreptul incredibile! Mă bucur enorm că am avut această ocazie pentru că m-a ajutat să îmi formez o imagine mult mai bună despre ceea ce înseamnă să fii avocat de litigii sau de consultanță” – spune Robert Popescu, Absolvent Facultatea de Drept – Universitatea București și participant la ediția a doua a „Constantin Cunescu Business Law School”.

scoala de vara Constantin Cunescu_2

Absolvenții cursurilor „Constantin Cunescu Business Law School” primesc diplome și recomandări din partea lectorilor și pot primi oferte pentru continuarea stagiului de pregătire în cadrul echipei Cunescu, Balaciu & Asociații.

Procesul de selecție este simplu pentru candidați. Ei trebuie să trimită un CV și să completeze un formular cu o scrisoare de motivație prin care sa explice de ce îşi doresc să participe la cursurile de avocatură de business ale școlii „Constantin Cunescu”.

Este important să ne asigurăm că doar tinerii competitivi, motivați și pregătiți accesează acest club de formare profesională, pentru că aceștia primesc recomandarea noastră și dintre ei ne putem alege viitori colegi”, adaugă Dinu Petre.

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


4 + = 12

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>