URSA a vândut în octombrie suprafaţa a 5 stadioane de vată superpremium

Cel de-al patrulea trimestru al anului a demarat bine pentru URSA Romania. „Am primit o solicitare, poate cea mai importantă din perspectiva calităţii produsului cerut în România, pentru aproximativ 25 de mii de mp de vată cu grosimea de 24 de cm într-un singur strat. Produsul URSA SF 34 este unul superpremium şi denotă o înţelegere profundă a necesităţilor de izolare a unei clădiri” declară Sorin Pană, directorul comercial al URSA România.

Valoarea de catalog a acestei comenzi este de 180.000 de euro, iar o astfel de investiţie în izolarea unei clădiri, deşi mare, poate fi recuperată în mai puţin de 5 ani. “Pare greu de crezut că poţi recupera banii aşa de repede, însă trebuie ţinut cont că facturile vin mult mai mici atât vara, când nu se mai foloseşte aerul condiţionat, cât şi iarna, când e evident pentru oricine urcă într-o mansardă că aceasta este izolată bine. Confortul nu este numai termic, ci şi fonic. Acesta din urmă, deşi neluat în seamă de marea majoritate a oamenilor, devine o mare problemă după câţiva ani, mai ales dacă pe casă se află ţiglă din tablă” Sorin Pană.

montaj vata de sticlaCantitatea mare de vată comandată la URSA este necesară pentru reabilitarea unor spații de cazare. “Investitorul, care nu este român şi vine dintr-o țară cu tradiție în eficiență energetică, a cerut în primă fază realizarea unor calcule de eficiență energetică. Ulterior s-a decis că noi avem produsul de care avea nevoie, anume vata URSA SF 34. Indicativul “34” reprezintă conductivitatea termică 0,034 W/mK, este cel mai bun produs din piaţă (nu numai din gama URSA) și se găsește permanent pe stoc în România.” spune Sorin Pană.

Anul acesta se dovedeşte însă capricios pentru business. “După un octombrie în care piaţa a performat peste aşteptări, şi mult peste aceeaşi perioadă a lui 2013, am întrat într-un noiembrie cu nu mai puţin de patru insolvenţe importante în zona distribuitorilor. Deloc îmbucurător este că aceste companii fac parte din eşalonul celor oneste, in general. Este dificil când vezi că oamenii care joacă corect, cel puţin până la proba contrarie, încep să aibă probleme” declară Sorin Pană.

Practic trendul lunar fluctuant se păstrează și va fi dificilă estimarea unei evoluții până la finalul anului. “Cred că putem să menținem creșterea de câteva procente declarată în cursul acestui an. Dar asta numai prin continuarea eforturilor de informare cu privire la calitatea produselor folosite la izolarea locuinței” precizează Sorin Pană.

Din studiile URSA în România nu există nicio casă pasivă locuită, dacă excludem cele două-trei case-test construite ici și colo. Există intr-adevăr case bine izolate, dar și acestea sunt în număr foarte mic. Estimările arată că sunt până în 2000 de case ce se califică în rândul caselor bine izolate în România. Rezultatele vânzărilor arată că izolațiile premium nu sunt preferate în România, prin urmare vânzările de astfel de produse sunt foarte mici. ”În acest moment vindem foarte bine în Moldova unde avem cele mai mari cifre din țară, dar produsele pe care le comercializăm în această zonă sunt produse din categoria “value”. Din această cauză trebuie să continuăm procesul de educare a beneficiarilor finali pentru ca aceștia să ceară arhitectului să le pună la dispoziție informații referitoare la eficiența energetică” precizează Sorin Pană.

Un astfel de efort colectiv al industriei se materializează săptămâna acesta la Romexpo unde are loc Campionatul Mondial al Tinerilor Montatori de Acoperișuri, eveniment unde montarea izolației este și ea parte din concurs.

Despre URSA

URSA România este subsidiara companiei internaționale cu același nume, unul dintre cei mai mari producători de materiale izolatoare din Europa, parte a grupului internațional URALITA. În România URSA este prezentă cu produsele sale de 20 de ani, comercializând două branduri de vată minerală URSA Glasswool și vata minerală URSA Terra, fabricate în Slovenia. URSA România S.R.L. activează pe piață din anul 2003.

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


9 × 8 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>