Succes Întreprinderi Sustenabile pentru incluziune

Economia socială, un concept care prinde un contur consistent în România

Pe baza experienței Fundației Dezvoltarea Popoarelor în domeniul economiei sociale prin crearea în anul 2012 a ”Fabricii de mozaic”, începând cu luna octombrie 2014 Fundația Dezvoltarea Popoarelor implementează un nou proiect de economie socială cu titlul ”SuccES Întreprinderi sustenabile pentru incluziune”. Proiectul are o durată de 12 luni și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cu un buget total de 2.426.893,56 lei.

În vederea facilitării accesului pe piața muncii a 120 de persoane din grupuri vulnerabile vor fi înființate și dezvoltate patru structuri ale economiei sociale în mediul rural și urban, și va fi asigurat accesul la servicii de ocupare în patru zone: București-Ilfov, Arad, Cluj și Dâmbovița. Cele patru centre de servicii de ocupare vor urmări consolidarea capacității, competențelor, cunoștințelor și stimei de sine pentru beneficiarii proiectului.

Astfel, în Ilfov, localitatea Popești-Leordeni va fi dezvoltată întreprinderea socială Proiect Mozaic, specializată în realizarea mozaicului ceramic, în județul Arad se va construi o fabrică care va produce pavele, iar la Cluj și în Dâmbovița două firme vor demara activitatea în domeniul serviciilor de curățenie.

În total, pe parcursul proiectului vor fi create 21 locuri de muncă noi, dintre care 14 pentru persoane vulnerabile, iar 26 de tineri vor beneficia de stagii și burse de inserție în cadrul celor patru structuri de economie socială funcționale în cele patru zone de implementare.

Cele patru structuri de economie socială vor beneficia de investiții în îmbunătățirea procesului de producție și în activități de marketing pentru a deveni generatoare de venit și sustenabile.

În vederea dezvoltării capacității resurselor umane din cele patru zone implicate în managementul structurilor de economie socială, vor fi organizate cursuri de formare care vor aborda tematici referitoare la planificarea afacerii, dezvoltarea planului de business, marketing și vânzări în economia socială.

Proiectul este implementat de Fundația Dezvoltarea Popoarelor în parteneriat cu Filialele Arad, Dâmbovița și Cluj, Primăria Orașului Sântana, SC Proiect Mozaic SRL, FDP Store Team SRL.

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


9 × = 54

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>