Showroom-urile Dacia din România primesc un plus (+)

Preocupată să îmbunătățească permanent calitatea serviciilor oferite clienților săi, Dacia s-a angajat într-un amplu demers de modernizare a rețelei sale comerciale din România.

Obiectivul urmărit este acela de a face ca showroom-urile Dacia să devină cât mai primitoare și mai bine adaptate la așteptările clienților.

Din iunie 2014 până în decembrie 2015, 40 de showroom-uri au fost deja reamenajate și aduse la noul standard, cunoscut sub numele de Dacia Evolution +

Aceasta reprezintă mai mult de 50% din întreaga rețea Dacia. Investiția realizată depășește 500 000 de Euro.

Dacia Duster1

Vezi aici un test interesant cu o Dacia Duster

Noul concept de showroom aduce nu doar o evoluție importantă a ambianței din interiorul spațiilor de expunere a vehiculelor, ci și o îmbunătățire a condițiilor de primire a clienților.

Mobilierul nou, modern, prezența unei zone de tip lounge și a unui spațiu pentru copii, prezentarea detaliată și accesibilă a serviciilor propuse și a diferitelor oferte de finanțare, sunt tot atâtea elemente destinate să asigure o interacțiune mai profesionistă și mai eficientă cu clienții. Noutățile gamei Dacia sunt mai bine puse în valoare iar accesul clienților la informații are loc într-o atmosferă caldă, primitoare.

La rândul lor, atelierele service dispun de acum de o zonă dedicată primirii clienților în timpul recepției vehiculelor. Utilizarea tabletelor pentru redactarea documentelor de recepție și de livrare a vehiculelor în service, precum și prezentarea dinamică a ofertelor în vigoare pe ecrane LCD, asigură o prețioasă economie de timp pentru clienți.

Vastul șantier de modernizare demarat în 2014 va continua și anul următor, astfel încât la începutul anului 2017 întreaga rețea de showroom-uri a mărcii să fie adusă la noul standard Dacia Evolution +.

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


9 − = 7

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>