Cum testezi dacă domeniul de studiu ales ți se potrivește cu adevărat

Un grup de specialiști în educație de la Cambridge Occupational Analyst au dezvoltat un instrument de testare dedicat tinerilor care urmează să își aleagă domeniul de studiu universitar. Și asta pentru că cercetările arată că peste 25% dintre tineri nu se îndreaptă spre facultatea potrivită, alegerile fiind determinate de cele mai multe ori de conjuncturile sociale și familiale și mai puțin de abilitățile și aplecarea nativă. În România, peste 500 de tineri au folosit cu succes acest instrument, pentru a-și alege corect studiile viitoare. “Fenomenul se petrece atât în străinătate, dar mai ales în țara noastră și în special în cazul tinerilor care vor să studieze la universități din afară. Chiar și noi ne-am confruntat cu multe cazuri de tineri care și-au schimbat radical opțiunile universitare, după o serie de evaluări realizate în centrul nostru”,  declară Madeleine Popescu, Consultant Educațional IntegralEdu.

Instrumentul de evaluare dezvoltat de Cambridge Occupational Analyst se numește CENTIGRADE și se poate accesa în premieră și în România, prin intermediul companiei de consultanță educațională IntegralEdu.  “Momentul propice pentru a realiza această evaluare este clasa  a-XI-a, când tinerii încep să își pună problema studiilor superioare și trebuie să aleagă un domeniu de activitate, fie că doresc să studieze în țară sau în străinătate. Trebuie înțeles faptul că CENTIGRADE nu este un test de orientare vocațională, ci o evaluare de matching a unor opțiunilor universitare cu profilul psiho-social al tânărului”, explică Madeleine Popescu.

Printr-o evaluare de tip CENTIGRADE se realizează mai mult decât o verificare a opțiunilor de studiu universitar, efectuându-se, în fapt, o direcționare a tânărului către industria care i se potrivește. “De cele mai multe ori alegerea domeniului universitar se face pe baza unor criterii subiective și nu obiective. Tinerii sunt concentrați în principal pe domenii care sunt populare sau foarte promovate de opinia publică, fără a ști că există multe alte meserii pe care le-ar putea îmbrățișa, despre care nu se vorbește nicăieri. Familia trebuie să știe că pentru a te potrivi cu un anumit domeniu, trebuie îndeplinite mai multe condiții. În primul rând viitorului student trebuie să-i placă domeniul, pentru ca apoi ca acesta să poată performa în acel domeniu. În al doilea rând este foarte important ca domeniul respectiv să aibă căutare în piața muncii și să fie sustenabil. O astfel de evaluare este necesară pentru a asigura un viitor profesional cât mai sigur, pentru ca tinerii să nu ajungă mai încolo să se încadreze în celebra statistică care arată cum un adult de 38 de ani și-a schimbat în medie de 3 ori profilul profesional”, precizează Madeleine Popescu.

Până în prezent testul CENTIGRADE a fost susținut de peste 500 de tineri în cadrul IntegralEdu, din care peste 60% și-au schimbat opțiunea universitară cu care veniseră setați la discuția cu consultanții educaționali ai companiei. Este recomandat ca testul să fie făcut în birourile de consultanță IntegralEdu, urmând ca după primirea raportului de test, interpretarea să fie făcută individual, cu explicarea tuturor variantelor și rezultatelor primite. Acesta se poate face însă și online, cu interpretare la distanță.

Pentru elevii mai mici sau mai mari de clasa a XI-a, Cambridge Occupational Analyst a dezvoltat teste ce se pretează și vârstei lor, acestea putând fi accesate tot prin IntegralEdu, unic centru de susținere a testelor COA în România.

Cei care doresc să susțină testul Centigrade în această perioadă, pot beneficia de reduceri speciale valabile până la data de 3 iunie, mai multe informații fiind disponibile pe site-ul www.worlduniversities.ro.

IntegralEdu este cel mai important consultant educațional din România pentru studii în afara țării, cu birouri în București, Constanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 24 de ani în consilierea elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din Europa și SUA.

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


8 − 4 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>