Timbersports: România este în top 15 la mondialele tăietorilor de lemne de la Lillehammer

0
240
stihl-timbersports-echipa-romania-2017

stihl-timbersports-echipa-romania-2017România s-a clasat pe locul 13 la campionatul mondial al tăietorilor de lemne STIHL Timbersports. Competiția a avut loc week-end-ul trecut la Lillehammer, Norvegia. „Din punct de vedere strategic, deciziile echipei s-au dovedit inspirate permițându-ne practic să reiterăm performanța de anul trecut. La Lillehammer am surclasat țări cu tradiție ca Belgia, Olanda sau Marea Britanie, iar la calificări am bătut Ungaria cu o diferență mai mare de 20 de secunde. Performanța este bună, dat fiind contextul competițional extrem de dur și ne obligă ca la anul să ne atingem obiectivul de a fi printre primii 10 din lume”, declară Ioana Ghineț.

Pe primul loc s-a situat Noua Zeelandă, locul doi a fost ocupat de Polonia, iar pe trei s-a clasat Australia.

Lotul României a fost compus din Nagy Botond, Dan Petrescu, Szilárd Cser, Ionel Mariniță și David Balázsi, pe post de rezervă. La nivel individual, performanța lui Dan Petrescu, actualul campion național, a fost mai degrabă modestă. Dacă la partea de calificări s-a clasat pe locul 11, arătând că este în formă de joc, a doua zi, mobilizarea nu s-a mai produs la același nivel, la final obținând un rezultat sub echipă (locul 17 din 22). Câștigătorul probei de individual a fost neozeelandezul Jason Wynyard, pentru a noua oară.

România a demarat diligențele pentru a organiza campionatul mondial în 2020

Contextul internațional creat în urma perfomanțelor din ultimii ani, pune România pe harta țărilor eligibile pentru a organiza un campionat mondial, și asta chiar în 2020. Dar până atunci, România trebuie să organizeze un alt eveniment sportiv internațional STIHL Timbersports Champions Trophy, în 2019. Champions Trophy este o ramură competițională a STIHL Timbersports care pune accent pe organizarea competiției în ocații internaționale spectaculoase, ca Piazzale Michelangelo din Florența, Alpii tirolezi sau portul din Hamburg. Țara noastră trebuie să propună un spațiu de desfășurare care să concureze la nivel de spectaculozitate cu locații internaționale celebre. 

Probele de concurs STIHL Timbersports

Tăierea cu joagărul, Tăierea orizontală, Tăierea cu motoferăstrăul STIHL MS661, Tăierea verticală, iar la proba de individual şi Tăierea la înălţime și Tăierea cu Hot Saw , un super motoferăstrău care are puterea unui autovehicul şi este manevrat de un singur om.

Echipamentele

Toporul. Fabricat dintr-un oţel special, toporul este lucrat manual, cântăreşte aproximativ 2.5-3 kg şi are aproximativ 80cm lungime. Toporul este special conceput pentru competiţie. Aceste topoare nu sunt potrivite pentru uz normal. Preţul unui topor de competiţie pornește de la 300 Euro si poate ajunge si la 800 Euro. Atleţii menţin şi ascut topoarele lor foarte frecvent.

Super-motoferăstrăul. Motoferăstrău construit special pentru folosirea în proba tăierea cu super-motoferăstrăul.

Motoferăstrăul special are un cilindru, motor în 2 timpi de până la 62 cp. Acesta ar putea fi un snowmobil sau un foarte performant motor pentru motocicletă, de exemplu. Aceste unităţi sunt special concepute să fie utilizate exclusiv pentru competiţii sportive, întrucât necesită un efort uriaş şi putere din partea atletului să controleze ferăstrăul. Cântăreşte aproximativ 27 kg şi învârte lanţul cu o viteză de 240km/h. Valoarea unui asemenea utilaj este dificil de stabilit, dar putem spune că investiţia minimă de bază pentru un motoferăstrău necesar probei de Tăiere cu super-motoferăstrăul este de 5.000 Euro.

Joagărul. Joagărele lungi de 2m, utilizate în proba Tăierea cu joagărul, sunt special fabricate în Noua Zeelandă. Metalul este tăiat cu laser iar dinţii lungi de 10 cm sunt lucraţi manual. El cântăreşte aproximativ 5 kg şi preţul de pornire este 1.500 Euro.

Motoferăstrăul MS 661. Motoferăstrăul MS 661 este un model standard STIHL. Cu o putere de 7.3 cp şi capacitate de 91.6 cc, cântăreşte 7.4 kg. Acesta este folosit în proba Tăierea cu motoferăstrăul.

Lemnul. Plopul este esenţa de lemn folosită în Europa în cadrul competiţiilor STIHL TIMBERSPORTS iar în SUA pinul alb. Lemnul este selecţionat în conformitate cu reguli bine stabilite. Pentru a asigura şanse egale participanţilor, blocurile de lemn folosite sunt calibrate la acelaşi diametru înainte de eveniment. Lemnul este sigilat şi depozitat în condiţii de climă speciale pentru a păstra calităţile sale neschimbate. Acest sistem asigură comparabilitatea timpilor şi recordurilor la nivel internaţional. Plopul tăiat se regenerează rapid, iar cel folosit în competiţii este reciclat după evenimente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *