Intre Gaudi si Picasso, o excursie in Barcelona

Barcelona este un oras strivit intre geniul unui architect inteles de sponsorul sau, Gaudi si un Picasso al carui muzeu iti ramane pe retina mult timp dupa ce ai urcat intr-un avion al Blue Air cu destinatia Bucuresti. Cel putin asta e parerea mea, un turist de ocazie pentru Barcelona. Spun “de ocazie” pentru ca inainte sa aleg Barcelona ca destinatie pentru un concediu de 5 zile, strivit si el intre primele doua luni ale anului, nu stiam ce ma va astepta in orasul de coasta cu doua limbi materne: spaniola si catalana.

sagrada si gaudi

Am ales Barcelona pentru ca era una dintre destinatia celor de la BlueAir cu clima relativ calda pentru sfarsitul lunii ianuarie. Nu m-a inselat. Daca la plecare Bucurestiul avea alcoolul din termometre incremenit la sub 0 grade Celsius, Barcelona ne-a intampinat cu ceva mai mult de 10. Suflul aerului cald, cu iz de mare, a intrat in avion imediat ce usa acestuia s-a deschis. Nimerisem bine, zburasem bine, urma testul camerei de hotel. Pana acolo, insa, trebuia sa parcurgem spatiul – de cativa km – dintre aeroportul El Prat si centrul vechi al Barcelonei: Barri Gotic.

Nu stiu cum catalanii au reusit, dar orice punct din Barcelona este legat de oricere altul printr-un mijloc de transport si totul este descris pe intelesul oricui pe zeci de suporturi. Asa ca drumul dintre aeroport si hotel a fost usor. Cand am iesti din tunelul trenului, ploua! O ploaie calda si foarte fina, o ploaie pe care la noi o intalnim in Aprilie.

Hotelul Ciudat de Barcelona, unul de 3 stele, ne-a primit cu interes, mai ales ca platisem camera cu 2 saptamani inainte: 270 de euro pentru 4 nopti. Camera relativ mare avea un mic neajuns. Atat geamul acesteia, cat si cel de la baie dadeau inspre curti interioare; mini curti interioare. Dar, la ce sa te astepti de la un centru istoric unde strazile, cele largi, au cel mult 3-4 metri latine. Cele mici abia depasesc 1 metru. Un spectacol incantator pe care, cu ceva investitii, l-am putea recrea si in centrul vechi al Bucurestiului, ca tot avem “materialul genetic” lasat de la ante si interbelici.

Daca ajungeti in Barcelona va sfatuiesc ca pentru a o cunoaste pe de-antregul sa va urcati intr-un omnibus si sa dati o tura – vreo douazeci si ceva de euro de persoana. Dupa acest prim pas de recunoastere o putei lua pe jos cu o harta in mana ca tot nu va puteti pierde. Sau inchiriati o biciclete.

MPB 10941 0009

Sigur, o plimbare prin Barcelona fara casele lui Gaudi este de neimaginat. Par extra-terestre, dar sunt terestre pana in maduva oaselor lor calcaroase dupa cele privesti cu atentie. Fiecare excrescenta, fiecare protuberanta curbata, concava sau convexa este, in fapt, un fel de mugure, o planta in diverse stadii de dezvoltare. Porumbeii de pe Sagrada Familia – catedrala care-ti ai rasuflarea la prima intalnire – sunt si ei foarte pamanteni. Faptul ca Sagrada nu este teminata nu-i rapeste cu nimic frumusetea… poate ca asa e chiar mai interesanta, asa, in constructie!

In aceeasi nota vizuala si desenat de aceeasi mana Barcelona ofera turistului care nu se teme de urcat, Parcul Guell. Guell fiind industriasul care a finantat visurile arhitecturale ale lui Gaudi. Bravo lui, a ramas in istorie! Atat Parcul, cat si Muntele Evreilor – Montjiuc, delusor parca ridicat din Marea Mediterana – iti ofera o perspectiva minunata asupra orasului Catalan. Trebuie vazute, parcurse, memorate si, de ce nu, povestite.

Pentru piticii pe care ii tragem dupa noi, uneori, prin excursiile noastre, Barcelona are de aratat multe. Cel mai interesant dintre aceste “multe” este Acvariul cu sutele sale de pesti, miile, pardon, cu tunele sale acvatice si cu rechinii sai, cu pinguinii sau cu magazinul sau de suveniruri. Si portul, marea, plaja! Unde sa fie asezat un “muzeu” dedicat vietuitoarelor marine, decat in apropierea marii, nu? Daca era vara, probabil ca vizita la Acvariu era urmata de o baie in Mediterana… dar nu era vara!

Muzeul de Ciocolata, un punct de atractie pentru cei mici, te face sa intelegi cum de unii fac turism din orice, chiar si din multa butaforie dulce, cu gust de cacao.

Multe bulevarde cu banda pentru biciclisti, palmieri, stadionul celor de la FC Barcelona, pietonala La Rambla, Muzeul Maritim, fostul parc Olimpic, clariri ridicate cu acea ocazie – asa am inteles cat de importanta este o olimpiada pentru un oras – si, in ultima zi catalana, domanelor si domnilor, Picasso. Un muzeu care-ti cere vreo douazeci si ceva de euro la intrare si iti da la plecare cateva imagini de neuitat. Va dau un pont. Inainte de Barcelona si de muzeul lui Pablo Picasso ar tebui sa-i cititi viata.

Oricum, muzeul ii este, de fapt, o biografie “nuantata” cu tablouri, cu ceramica pe care a lucrat-o; un muzeu cu paznici cam intruzivi, dar un muzeu cu repercursiuni in patternul cultural al fiecaruia.

Carea scurta de intoarcere trece prin La Rambla, poate un Mac Donalds, evident ca nu mai poti lua trenul spre aeroport, ci Autobuzul. Nu mai vrei sa pierzi nimic, mai ales ca ai inteles cum vine cu orasul asta. Cu harta in mana, pe primul rand de scaune in autobuz – ti se cuvine, doar ai platit pe bilet vreo cinci, sase euro – incerci sa descrii exact traseul. Bulevarde, case memoriale, muzee, blocuri construite cu simt estetic, nici un fel de praf – incredibil, am sta 5 zile si am pantofii atat de curati ca parca acum i-am curatat!

Barcelona, multiculturalitate. Milioane de fete, vesele in marealor majoritate. Aeroportul le triaza, la capatul coridorului este poarta celor care incep sa vorbeasca aceeasi limba. Poarta celor carora li se mai cere o data pasaportul. De, nu suntem Schengen, inca!

Blue Air, 3 ore, Baneasa. Minus 12 grade Celsius…

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


8 × = 72

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>