Micul Print pentru publicul mare de la Odeon, la matineu

Nu stiu ce ati facut voi in dimineata zilei de sambata 7 mai, dar eu, cu toate ca refuzasem in prima faza, am vazut Micul Printz. Unul din argumentele pro Micul Print a fost realitatea in care ma aflu, intamplarea ca sunt pe ultima suta de metri, adica in ultima zecime a celei mai cunoscute carti a autorului Micului Print. Vorbesc de aviatorul si crestorul de eseu cu iz de roman sau de poveste pentru copii, Antoine de Saint-Exupéry. Genialul!

Dupa ce am vazut piesa, video-spectacolul Micul Print, am aflat ca s-a jucat cu casa inchisa, nu doar sambata asta, ci de cateva luni bune. Pentru mine, spectacolul a inceput cu vreo doua zile inainte cand am fost rugat sa merg la casieria Teatrului Odeon pentru a cumpara biletele antamate pe internet de altcineva.

Spun spectacol pentru ca la casieria teatrului este mai ceva ca la o casa de schimb valutar americana din Kabul. Doua randuri de geamuri, o tavita in care pui banii, un monitor pe care vezi sala si ti se arata locurile unde poti sau nu sa primesti biletele, o mana si o voce. Omul, mai precis femeia, dupa voce, din spatele celor doua geamuri este cu greu vizibila din cauza jocurilor cu lumina dintre cele doua geamuri. Doar un ochi antrenat reuseste sa patrunda prin clar/obscurul casei de bilete, insa, la drept vorbind, nu este mare nevoie. nu ca s-ar intampla ceva extraordinat inauntru. Dai banii si iei biletele.

Oricum, partea interesanta a inceput de sambata, pe la 11. in sala studio – cred ca asa se numeste – a Odeonului, la subsol, o sala contemporana, fara mirosuri vechi si neplacute, am intrat pe cand doamna din difuzoare spunea povestea despre telefoanele inchise si a fost urmata apoi de semnalul sonor marca Nokia. Luminile s-au inchis si norisorii din jumatatea neacoperita a salii s-au aprins, la fel si cerul din jurul lor. Semi-obscurul s-a luminat si difuzoarele au inceput sa lectureze povestea aviatorului cazut. cazut in desert, evident!

Nota 10 pentru baiatul cu decorul! m-am gandit si m-am mai gandit ca tare prost am fost, in bunul meu simt ca mi-am inchis telefonul, pardon smartfonul, pe care nu-l pot folosi sa inregistrez niste pasaje din piesa. Spatiul unde s-a desfasurat piesa personificata doar de un mic print blond mi-a ramas mult timp pe retina plin simplitatea si explicitul realizarii ei. Nori, becuri care atarna din tavan la distante aleatorii si lumineaza la intensitati diferite, proiectii cu personaje care vorbesc fiecare pe “norisorul-planeta” al lor, ce mai, un spectacol multimedia care m-a captivat. Si Micul Print, un baiat blond, cu microfon casca in jurul capului, care vorbeste dulce-suav dar demiurgic in sistemul surround al salii.

Brusc, am auzit vocea lui Bogdanel – prietenul de 5 ani al lui Andreas – “si cand incepe”? Oau… imparatul e gol, mi-am zis! Piesa asta nu este pentru copii, pentru copii pana in 4-5 ani, desi vorbeste de printi, de planete unilocuite de imparati, oameni de afaceri sau flori, de un aviator care a scapat de moartea oribila in desert, toate intr-o poveste cu hipereroi!

Micul Print este, dincolo de firul sau epic care pare destinat doar copiilor si nu puieril, un tarm al ascutirii armelor, al finisarii echipamentului cu care va construi mai tarziu, autorul cartii, citadela.

Si, la final, l-am surprins si pe print in carnea si oasele sale de zi cu zi. Bravo micutule!

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


4 + = 9

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>