A doua epistolă a lui Bărbuț către Giudețul Țării Românești

1
357

Scrisoare deschisă (II)

către preşedintele României, Traian BĂSESCU

către primul ministru al României, Emil BOC

către ministrul Justiţiei, Cătălin Marian PREDOIU

către preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Horaţiu DUMBRAVĂ

către preşedintele Comisiei Juridice din Senat, Toni GREBLĂ

preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Daniel BUDA

către comunitatea oamenilor de afaceri din România

către mass-media locale şi centrale

Mă numesc Marcel Bărbuţ şi sunt proprietarul Adeplast SA, cel mai important producător român de adezivi şi mortare uscate, cu trei facilităţi de producţie dezvoltate la nivel naţional, două fabrici la Ploieşti şi una la Oradea. Firma pe care o conduc a avut, în 2010, o cifră de afaceri de aproximativ 125.000.000 RON, cu 15.000.000 RON mai mare decât în 2009. Mai precizez că, în ultimii 5 ani, Adeplast SA a plătit la bugetul de stat suma de 48.993.057,43 RON.

La începutul acestui an, am adresat domniilor voastre o scrisoare descrisă, preluată şi de mass-media locale şi centrale. Guvernul, Ministerul Justiţiei şi – într-un final – Consiliul Superior al Magistraturii au confirmat fiecare, punctual, defectele sistemului de justiţie din România sesizate de mine în cadrul acesteia. Mai precis, răspunsurile confirmă faptul că, procedurile judiciare care implică mediul economic şi de afaceri durează prea mult, că instituţia răspunderii magistraţilor este disfuncţională şi, mai ales, că nu există o practică judiciară unitară la nivel naţional.

Dacă primele două probleme au fost sau vor fi soluţionate curând (Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor a fost deja adoptată, iar actul normativ care va modifica instituţia răspunderii magistraţilor a fost supus recent dezbaterii publice), C.S.M. refuză să răspundă – scurt, simplu şi la obiect! – unor întrebări care frământă orice justiţiabil – persoană fizică sau om de afaceri – român!

Concret, în răspunsul la scrisoarea deschisă (înregistrată la Inspecţia Judiciară sub numărul 299/IJ/243/SIJ/2011), C.S.M. recunoaşte faptul că „la nivelul Judecătoriei Oradea şi Tribunalui Bihor au existat soluţii diferite în ce priveşte modul de aplicare a dispoziţiilor OUG nr. 119/2007 în situaţia în care, prin contractul încheiat între părţi, reprezentantul legal al cumpărătorului debitor s-a angajat, în calitate de codebitor, să garanteze în nume propriu obligaţiile asumate de cumpărător, renunţând la dreptul de diviziune şi discuţiune, iar societatea debitoare se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006 (acţiunea creditorului fiind îndreptată împotriva reprezentantului legal al cumpărătorului, în calitate de codebitor)”. Totodată, C.S.M. susţine că, „practica diferită la nivelul celor două instanţe a fost rezultatul numărului redus de cauze înregistrate în problema de drept expusă. (…) Problemele de drept ce fac obiectul prezentei analize au generat opinii diferite şi la nivelul instanţelor din raza celorlate curţi de apel din ţară, fiecare susţinute cu argumente de drept (…)”. Concret, ca un exemplu, curţile de apel Braşov şi Cluj admit cererile împotriva codebitorului, iar tribunalele Dolj şi Caracal le resping! În condiile în care vorbim despre acelaşi act nornativ!

Dat fiind faptul că, răspunsul primit de la Consiliul Superior al Magistraturii este unul evaziv, care nu mă lămureşte, revin cu următoarele întrebări:

1. Dintre magistraţii care au admis cererile împotriva codebitorilor mei şi cei care le-au respins, care au judecat drept şi care strâmb?

2. De ce Consiliul Superior al Magistraturii – ca şi garant al justiţiei din România – lasă posibilitatea judecătorilor să interpreteze legea în două moduri contrare, în condiţiile în care această situaţie favorizează corupţia?

3. În calitate de membru fondator al Asociaţiei Firmelor Bihorene – o organizaţie patronală nouă, care, în curând, va deveni naţională – ar trebui să „sfătuiesc” reprezentanţii firmelor membre să se adreseze Curţilor de Apel Braşov şi Cluj, pentru a li se admite cererile împotriva codebitorilor?

Consider, metaforic vorbind, că C.S.M. este Dumnezeul Dumnezeilor în justiţia română, iar dacă nici acesta nu ne poate lămuri, atunci cine? Rezultatul demersului meu ar trebui să fie acela ca, în viitor, oamenii care se adresează justiţiei să ştie ce soluţie vor primi pentru o anumită problemă, nu să fie stresaţi că vor pierde sau vor câştiga un proces datorită interpretărilor diferite, chiar contrare, ale legilor ţării! Dacă ai trecut cu maşina pe roşu, ţi se ia carnetul; nu unul rămâne fără carnet, iar altul este felicitat pentru fapta sa! Pentru că, dacă se întâmplă acest lucru, putem presupune că unii dintre magistraţi iau şpagă pentru a da anumite decizii!

Mai precizez că, răspunsul C.S.M. la scrisoarea deschisă pe care i-am adresat-o este incomplet!

În primul rând, nu mi s-a răspuns de ce magistraţii bihoreni judecă diferit cererile de suspendare a executării silite. Deşi am exemplificat cu două cazuri în care, fie că eram creditor, fie că eram debitor, deciziile au fost împotriva mea (mai precis a societăţii Adeplast SA!)

În al doilea rînd, nu mi s-a răspuns de ce magistraţii refuză să pedepsească șoferii care fură combustibil, legalizând astfel jefuirea societăților de transport mărfuri sau persoane (în condiţiile în care, potrivit unui studiu naţional din 2011, furturile de combustibil scot anual din buzunarele patronilor de companii de transport mărfuri aproximativ 194,5 milioane de euro)!

Revin cu această scrisoare deschisă, în speranţa că voi primi răspunsuri clare şi la obiect la întrebările mele.

Prima Scrisoare deschisă şi răspunsurile tututor instituţiilor statului cărora le-a fost adresată le puteţi găsi pe internet, la adresa www.condamnacoruptia.ro.

De asemenea, absolut toate cazurile prezentate în prima scrisoare deschisă (cu documente justificative) pot fi analizate pe site-ul www.condamnacoruptia.ro. Pe acelaşi site, oamenii de afaceri şi nu numai pot semna petiţia pentru modificarea Legii insolvenţei şi a Legilor cecului şi a biletului la ordin, precum şi petiţia pentru înfiinţarea Închisorii datornicilor.

Oradea, 21 iulie 2011

Cu stimă,

Marcel Bărbuţ, proprietarul Adeplast SA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *