De la un semi-campion la tenis, din perioada premasters, până la un miliardar, e mult; mult rău. De la un multimiliardar dintr-o ţară cu sub-săracie până la un iaht din aur este mult; mult rău. De la un prinţ al unui deşet deşertificat de vânt şi căldură până la un nume scris pe pământ care se vede tocmai din satelit este mult; mult rău! Rău pentru cei mulţi, nu pentru cei care acţionează în aceste sensuri lipsite de sens. Dar, mai ales, inutil!
Blazon
Cât de departe să fi ajuns cu stima de sine, cu un cult necontrolat al personalităţii proprii ca să te simţi înderptăţit să decizi că meriţi un blazon; tu şi progeniturile tale – oricât de strălucite ar fi ele. Să crezi că posteritatea – până la urmă d-asta îţi faci un simbol heraldic – ar avea nevoie să ştie cu cine şi cu ce se identifică familia ta. O furnică – asta pentru că munceşti; o stea – călăuzitoare etc. Care ar fi următorul pas, un titlu nobiliar? Bine, dar ce faci cu el? Unde-l duci? Ce, eşti mai nobil dacă ai blazon şi titlu nobiliar? Este oare un fel de spălare a ruşinii, spălare au unui nume care nu merita această treaptă socială, treapta top 500 miliardari?
Bine că nu mai suntem în Evul Mediu. Bine pentru Ţiriac!
Barca inutilă
Greu de măsutat justeţea unei astfel de achiziţii, chiar şi prin ochii şi mintea proprietarului ei, dar sigur că poţi simţii plăcere când îţi aduci prietenii sau pipiţele cu ochii alungiţi sau pe cele bonde de orice naţie pe barca ta de aur. Obiectul poate fi privit drept „o inutilitate supremă”, o tichie de mărgăritar. Pentru că, până laurmă, orice altă barcă mare şi frumoasă, scumpă dar nu la fel de ostentativ de scumpă, poate să ofere un grad similar de status social pentru posesorul său,nu? Greu de spus. La fel de greu de spus este cum a ajuns un cetăţean al statului malaesian atât de „întru-lux extrem” cheltuitor. S-or fi întrebând cei de la poliţia lor fiscală cum o fi făcut miliardarul ăsta banii? O fi plătit taxe? O fi ştiind el ce pun pe masă cei care îi lucrează pe moşii?
Numele le place de sus
Cum o fi să te naşti prinţ arab. Cum o fi să fii cu de toate în jurul tău, să ai supuşi care valorează pentru tine mai puţin decât o smochină coaptă pe care o mănânci la micul dejun. Cum o fi să te tezeşti dimineaţa şi să le spui supuşilor – celui cu care te sfătuieşti, unul educat, mai de soi, care-ţi caută între coarnele inteligenţei pe care cu siguranţă ai dobândit-o, dacă nu din naştere, prin educţie – vreau să fiu văzut de pe lună, vreau să contez pentru umanitate, acum şi pururea! „Hai, sire, să scriem numele în nisip cu litere kilometrice să se vadă din avion, nu, din satelit, nu, de pe lună, zice sfătuitorul! Purcedeţi!
Şi-a scris numele pe gard, şi?
Eu zic că e rău, că ar tebui să fie luaţi la întrebări… de psihologi!
Relativ este totul, aşa că dacă e negru, e deopotrivă şi alb în exact acelaşi loc. Deşi noi ştim de tonurile de gris, nu? Totuşi am impresia că baieţii ăştia, cei care nu se mai cred oameni, poate sunt chiar uşor supăraţi dacă le spui muritori, au descoperit piatra filosofală şi vor trăi veşnic. Dacă au facut-o, atât de prost să fie modul lor de exprimare: blazon, vas de aur sau nume scris în pamânt… atâta puteţi, mai?!
Răspunsul l-am gasit la Audi. Îşi face un stand expoziţional de 10 milioane de euro. De ce? Parcă mi-ar fi plăcut să văd ca-i donează la nu ştiu ce fundaţie care caută combustibilul alternativ care să înlocuiască definitiv şi irevocabil pe cel fosil, care să construiască maşina perfectă, care să liniştească marea; oriunde în altă parte! Dar nu într-un stand care se dezasamblează la sfârşitul evenimentului pentru care este conceput. 10 milioane de euro?!
