Dacă aş fi avut următorul exemplu de neînţelegere între paradigme în urma cu 10 ani, atunci când mi-am scris lucrarea de diploma despre multiculturalitate, probabil că mi-ar fi fost mult mai uşor cu examenul respectiv. Vorbesc de supărarea „regelui” Cioabă, „regele” ţiganilor. „Majestatea sa”, Cioabă crede că ţiganii care au mai mult de 100 de grame de aur ar trebui să primească pe mai departe ajutoarele sociale de care o să ii despartă în curând o nouă lege. Şi eu cred că dacă privim lucrurile din scaunul lui de rege tigan, el, regele are dreptate.
Păi, cum aşa? Iaca simplu. Ar trebui să săpăm puţin relaţia ţiganului cu aurul. O relaţie total diferită de cea pe care o am eu, român cu aurul. Dacă l-aş purta la mână sau la gât probabil că aş avea o catitate de câteva grame asupra mea. Pentru mine ar fi vorba de o bijuterie.
Pentru un ţigan aurul însă nu este deloc privit aşa, aurul la ţigan face parte din cultura sa „personală”, din acele câteva lucruri pe care trebuie neapărat să le ai asupra ta sau, oricum, undeva în posesia ta. Ca să fie puţin mai clar, aurul pentru un ţigan este ca un ipod/iped/iphone la un tânăr român.
Aşadar, cum să nu-i mai dai ajutor social pentru că deţine mai mult de 100 de grame de ipod? Cum, să-şi vândă ipod-ul pentru mâncare? Aşa ceva este de neconceput!
