Sunt oameni care se pot lauda cu prietenii lor nu pentru ca sunt vedete si “da bine” sa fii in preajma oamenilor de acest tip ci pur si simplu pentru ca sunt oameni de caracter, simpatici si normali, care te onoreaza cu atentia pe care ti-o acorda.
Ovidiu Huiban este un astfel de om, care inafara de faptul ca este un tip deosebit este si unul dintre marii fotografi de pe la noi. Un om care face fotografie de 25 de ani. O sa va intrebati cum poate avea o asa vechime in munca un barbat care are varsta de 45 ani. A inceput devreme si acum poate vorbi numai la superlativ despre acest job facut cu multa pasiune. Ar trebui sa va insirui o multime de lucruri despre Ovidiu: expoziţii interne (5 expozitii personale din lumea teatrului) si internaţionale, 3 premii Ursus pentru fotografie, conferinţe de presă, promovare de produs, magazine, hypermarket, târguri, corporate, petreceri, festivaluri, showroomuri auto, fotografie din planor, elicopter, saloane, prezentări de modă şi fotografii la peste 150 de nunţi.
Si totusi daca i te alaturi, descoperi un om firesc si sincer (uneori poate prea sincer), un tip modest pe care nu o sa-l vezi niciodata epatand, in nici o imprejurare. Vorbeste cu pasiune despre fotografie si despre echipamentele lui pe care si le-a achizitionat facand eforturi financiare mari. Este un tip care rade mult, are simtul umorului, dar si o bunatate si un bun simt care se simt in tot ceea ce face.
Pentru ca nu am putut rata ocazia de a-l prezenta si altfel pe omul care era intr-o vreme cel mai cautat fotograf paparazzi de pe la noi, i-am luat un interviu.
S: Cand ai capatat microbul asta al fotografiei, ca trebuie sa fie un microb?
O: Eu cand vorbesc despre mine spun ca am 25 de ani de fotografie (rade in coltul gurii). Daca as spune ca fac fotografie cam de cand ma stiu, lumea nu m-ar crede. Tatal meu a fost fotograf, un fotograf foarte bun. Cred ca am pus mana pe aparatul foto cam de cand am “renuntat la biberon”. Glumesc desigur, dar e si o parte de adevar in asta. In liceu castigam bani din fotografie, si-i invatam colegii mei cum sa foloseasca un aparat foto si cum sa regleze diafragma si timpul de expunere. Acum ma amuz cand vad fotografi, asa zisi consacrati, care isi pun aparatele pe automat. Un fotograf bun nu face asta. Trece aparatul pe manual si isi regleaza singur toate coordonatele. Cred ca de cateva ori nu m-am putut abtine si i-am atentionat ca ar fi bine sa renunte, sa lase pe cei care se pricep sa faca meseria asta. Exista si la noi, ca in toate domeniile de activitate, diletanti. Eu am un cui impotriva lor. Munca asta de fotograf cere pasiune si implicare, nu sunt de acord cu cei care o fac de mantuiala.
S: De cate feluri sunt fotografii?
O: Am sa-ti dau un raspuns foarte scurt, de doua feluri: fotografi si detinatori de aparate. Vezi tu in fiecare fotografie exista intotdeauna doi oameni: fotograful si privitorul. Camera foto este doar un accesoriu. Pasiunea, respectul si imaginatia sunt esenta unei fotografii reusite!
S: Crezi ca e important sa ai un aparat foto performant?
O: Sigur ca da. Eu am echipamente atat de scumpe ca nu am reusit sa le amortizez inca. Nu sunt de acord cu fotografii care comunica ceva clientului si vin la shooting cu aparate semiprofesionale. Mizeaza pe faptul ca majoritatea clientilor nu se pricep la tehnica asta foto si nu stiu sa faca diferenta intre aparatele profesionale si celelalte. Bine ca mascheaza aceasta lipsa prin accesorii fitoase, un trepied mai special, umbrele sau lumini, si clientul nu realizeaza. Aparatul este cel mai important pentru acuratetea fotografiilor, aparatul si ochiul fotografului.
S: Spune-mi te rog daca se asigura aparatele foto in Romania?
O: Nu, din pacate! Sunt considerate mijloace mobile si nu sunt asigurate de nimeni. Problema e ca poti fi agresat la un shooting si cand ti se strica un aparat de 8000 Euro a carui reparatie costa 4000 Euro nu prea iti cade bine.
S: Ai vorbit despre faptul ca poti fi agresat. Se intampla?
O: Sigur. Si avem atatea exemple. Cand esti fotograful unui trust de presa si lucrezi cu sculele de la serviciu nu prea iti pasa. Mai greu este cand ai aparatul tau.
S: Ce fel de fotografie nu a facut Ovidiu Huiban niciodata?
O: Nu am facut fotografie profesionala in pesteri (speologica), de razboi, acvatica si cosmica.
S: Petre Tutea spunea: “Nimic nu mai poate fi inventat dupa facerea lumii”. Este adevarata aceasta zicere si in fotografie?
O: In fotografie tot timpul inventezi. Multi dintre fotografi modifica si aduc inventii chiar si dupa ce au fotografia digitala. In era predigitala nu era loc de modificari pe fotografie. Acum e mai simplu decat pe vremuri cand aveam film in aparat. In primul rand ca era mai scump. Fiecare film negativ costa 25 de lei. Imi amintesc ca mi s-a intamplat de vreo doua ori ca cineva sa-mi scoata filmul din aparat si sa mi-l voaleze. Pierdeai si munca, dar si banii dati pe film. Acum pierzi doar munca. E bine ca ai amintit de Tutea. Stii ca eu am fost ultimul care l-a fotografiat pe Tutea?
S: Mi-ai spus odata. Si cum era Tutea?
O: Era in spital si l-am vizitat impreuna cu o doamna redactor la TVR. I-am dus portocale, am stat de vorba si l-am fotografiat. Fantastic om Tutea. Te fascina discursul lui. “Mi-am dorit de multe ori să fac o teză de doctorat cu tema: aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.” spunea Tutea. Critica la sange acest “merge si asa” pe care il auzim folosit din ce in ce mai des. Pe mine m-a impresionat faptul ca putea sa vorbeasca ore intregi despre un subiect care il pasiona.
S: Ca si tine. La un moment dat Cristi Chivu te-a catalogat ca cel mai insistent fotoreporter roman. Cred ca ti-a scris un autograf cu aceasta titulatura. Chiar asa era?
O: Asta era meseria. Nu aveai rezultate daca nu erai insistent. Pe cand am lucram la o revista mondena aveam nopti intregi in care stateam ascunsi intr-o masina parcata pe strada unde locuia persoana publica pe care o vizam, doar vom prinde ceva interesant pentru editia de maine a ziarului. Una dintre cele mai nostime intamplari a fost cu insusi Basescu, pe cand era doar primar de Bucuresti. L-am urmarit de dimineata, era zi de alegeri prezidentiale si el candida. A realizat la un moment dat ca il urmaresc. L-am condus la sediul de campanie si pe la 02.00 dimineata a venit la mine la masina si mi-a zis: „Gata, Ovidiu, nu ma mai condu, ma duc acasa.” Zic, „Bine, domnul, presedinte!”
S: Stiu ca ai fost de mai multe ori acreditat fotoreporter pentru editiile Festivalului International “Cerbul de Aur” de la Brasov. Cum era sa fii acolo in mijlocul vedetelor nationale si internationale?
O: Ei cu acest festival e alta poveste. De exemplu, nu aveam voie sa fotografiem vedetele internationale cand repetau in timpul zilei. Organizatorii ca sa impiedice asta, pregateau, pentru noi fotografii si jurnalistii, mese cu de toate inafara Brasovului. In felul asta erau siguri ca au scapat cateva ore de noi. Eu nu participam aproape niciodata la astfel de intalniri. Era mai interesant sa raman aproape de subiect. Asa ca stateam in Brasov. Vorbeam cu cate un tip care avea apartament cu vedere spre Piata Sfatului, cu ferestre de la care se vedea foarte bine scena festivalului. Ii dadeam de o sticla de vin si omul, plin de solicitudine, ma lasa sa fac fotografii de la fereastra lui. Asa i-am fotografiat linistit pe Scorpions.
S: Si ai avut vreodata probleme?
O: Aproape intotdeauna se gasea cate un destept sa bata la usa si sa-mi comunice ca e interzis sa fotografiez. Dar de fiecare data le atrageam atentia ca sunt in casa omului, ca acolo pot sa fac ce vreau. Si apoi nu era nici un mare secret.
S: Care este fotografia care iti place cel mai mult?
O: Cea pe care urmeaza sa o fac maine. In expozitiile mele aveam expusa tot timpul o fotografie alba, asa ca o promisiune pentru urmatoarea fotografie pe care urma sa o fac.
S: Care este vedeta pe care nu ai reusit sa o fotografiezi?
O: Am fotografiat toate vedetele pe care mi-am propus sa le fotografiez. Nu am putut sa ma fotografiez eu cu Sir Elton John. Avea patru garzi de corp dupa el, care il pazeau perfect. In schimb am fost desemnat de organizatorii romani ca sa il fotografiez. Asa ca pot spune ca am fost fotograful lui Elton John in Romania. Poate e important sa spun ca am facut acelasi lucru si pentru Joe Coker cand acesta a sustinut un concert in Bucuresti. El nu a fost atat de bine pazit.
S: Si ce isi doreste Ovidiu Huiban in viitor?
O: Imi doresc noi provocari si noi proiecte. Astept cu interes alte subiecte, evenimente, fotografii de produs si idei de promovare noi. Obiectivul aparatului meu are “diafragma infinita”.
Ovidiu Huiban face acum fotografie pentru el, pentru clienti si pentru evenimente. Viata de paparazzi si de presa mondena nu il mai atrage. Si-a dat seama ca a venit vremea sa renunte in momentul in care a inceput sa treaca, fara sa le observe, pe langa subiecte dragi sufletului lui. Trebuie sa fi fost coplesitoare aceasta constatare, pentru un om a carui meserie era de fapt conditionata de ideea de a nu-i scapa nici un detaliu.
Eu ii doresc sa aiba din ce in ce mai multe proiecte speciale si incitante. Este un profesionist bun, creativ, cu multe idei si cu multa personalitate. Ii tinem pumnii sa ajunga la peste 3.000.000 de fotografii.
Autor: Sorina Limisca