Ajuns pe aeroportul din Napoli, cochet şi urcat pe un deal la Nord de oraş, nu-ţi închipui ce va să vină, chiar dacă ai văzut filme italiene. Poţi să alegi să mergi în centru cu autobuzul sau poţi să mergi pe jos, faci cam o oră cu piciorul. Până la urmă ai venit să vezi, deci ar fi bine să pleci pe jos către centru, asta dacă nu ai bagaje multe şi nu cumva ai ales o încălţăminte de promenadă. Cu autobuzul durează cam 15 minute şi costă 3 euro.
Păşind pe jos către centru, eşti într-o continuă coborâre. Primele clădiri întâlnite în cale sunt modeste, bloculeţe cu 2-3 etaje, balcoane încropite, rufe scoase la uscat la fiecare etaj. Pomi verzi, portocali şi leandri. Cobori şi începe vacarmul. Străzi pavate cu dale de bazalt negru. Orice maşină sau Vespa care trece pe stradă scoate două sunete distincte, cel al motorului şi cel al cauciucului pe caldarâm. Încet, devine zgomot de fond şi tu trebuie să vorbeşti mai tare.
Capri, insula lui Axel Munthe
Către insulă pleci din portul turistic cu vaporul sau catamaranul. Faci 40 de minute şi costă dus-întors cam 35 de euro. Insula este un vis frumos. Case albe, parcă gândite de un artist cubist. Pomi, linişte – doar dacă mergi în extrasezon. Mănânci o pizza, bei un vin de Capri, bun, floral, mergi la Villa lui Munthe, apoi în Anacapri, urci cu telescaunul pe Muntele Soarelui: piatră, pini, măslini, citrice şi peisaje înalte cu vedere la mare. De vis, Capri!
