La sfârșitul lui 2016, estimările AdePlast privind creșterea se ridicau la 13 procente, cu o cifră de afaceri de 346 milioane lei.
“La începutul anului trecut anunțam o creștere de minim 5%, și așteptam chiar un avans cu două cifre, în condițiile în care evoluțiile din domeniul construcțiilor și-ar fi păstrat parcursul prognozat. Ei bine, iată că obiectivele noastre au fost și anul trecut realiste și am reușit o creștere de 13%. Tot la începutul anului trecut am anunțat că vom depăși 1 milion de metri cubi de polistiren livrați. Și aici am întrecut obiectivul înregistrând 1,2 milioane de metri cubi, echivalentul a 12 milioane de metri pătrați de termosistem. Considerăm că anul 2016 a fost unul extrem de bun pentru AdePlast și pentru zona construcțiilor, în general. Iar dacă nu vor interveni schimbări majore în plan politico-economic, 2017 se poate înscrie pe același traseu”, declară Marcel Bărbuț, proprietar AdePlast.
Rezultate foarte bune au fost înregistrate și la export, unde AdePlast a reușit o cifră de 4 milioane de euro, în creștere cu 36% față de anul trecut.
“Evoluțile pozitive pe care le înregistrăm la export arată că AdePlast își consolidează de la an la an poziția pe piețe cu tradiție în ceea ce privește calitatea materialelor. Și vorbim aici de Austria, Germania, Marea Britanie, Grecia. În același timp, volumele cele mai mari le-am înregistrat în Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova. Produsele cele mai cerute pe aceste piețe sunt polistirenul EPS 80+, tencuiala siliconată și adezivul super plastic de înaltă rezistență – AFN”, precizează Alex Bărbuț, Export & Development Manager AdePlast.
Una dintre piețele pe care AdePlast le-a accesat mai recent este cea a hidroizolațiilor, iar aici compania a înregistrat cele mai spectaculoase creșteri. Astfel, vânzările de membrane au avut o creștere de 47% în volume, față de 2015.
“Diversificarea portofoliului cu produse complementare celor pe care le producem a fost o strategie care a avut la baza nevoile clienților noștri și solicitările acestora pentru materiale adiacente sau alternativă la ceea ce producem. Așa am reușit, de pildă, să vindem de 4 ori mai multă vată minerală pentru termosistem decât în 2015”, precizează Marcel Bărbuț.
La nivel național, zonele care au funcționat cel mai bine sunt în ordine Muntenia (cu București), Moldova și Transilvania. În ceea ce privește produsele, unul dintre cele mai de succes pe categoria sa a fost vopseaua premium Aeria Gold.
“Grație departamentului nostru de cercetare-inovare am reușit să configurăm cel mai complet produs de pe piață în acest moment, pe zona premium, și anume vopseaua Aeria Gold. Efortul de marketare depus pe parcursul anului nu a fost ușor, pe o piață extrem de concurențială, însă calitatea acestui produs și-a spus cuvântul încă de la momentul lansării, devenind instant un produs calitativ recunoscut atât de profesioniștii în domeniu, dar și de beneficiari”, adaugă Marcel Bărbuț.
AdePlast este cel mai important producător român de materiale pentru construcţii, cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.
Oradea. Capacitatea de producție este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 de tone / an vopsele şi tencuieli decorative şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă și capacitatea de producție de polistiren grafitat în cobranding cu firma
BASF.
Ploiești. Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, la care se adauga o fabrica de vopsele, tencuieli decorative, lacuri şi emailuri, cu o capacitate de 50.000 tone / an.
Roman. AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an şi o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.