Emmanuel Macron se oferă să-i acorde azil politic jurnalistei ruse Marina Ovsianikova

0
311
NU razboi

cFranţa este gata să ofere „protecţie consulară” jurnalistei ruse care a protestat în direct la tv împotriva războiului declanşat de preşedintele rus Vladimir Putin în Ucraina, fie la ambasadă, fie acordându-i azil, a anunţat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron. El a cerut „claritate deplină” din partea Moscovei în privința situaţiei jurnalistei Marina Ovsianikova.

„Vom lansa demersuri vizând oferirea unei protecţii, fie la ambasadă, fie acordându-i azil colegei dumneavoastră” de breaslă, a declarat marți președintele Emmanuel Macron, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

El a adăugat că va avea „ocazia în cursul viitoarei sale discuţii cu preşedintele Putin de a propune această soluţie într-un mod direct”.

vezi și: Fost agent KGB, despre fotografiile „bizare” cu Vladimir Putin

Comisia Europeană a denunţat marţi „dispariţia” Marinei Ovsianikova, jurnalista rusă care a intrat în direct luni seara în timpul transmisiunii principalului buletin de ştiri al zilei „Vremia” de pe Pervâi Kanal (Canal 1) al televiziunii publice ruse, agitând în faţa camerelor o pancartă împotriva războiului în Ucraina, potrivit EFE.

„Marina a fost arestată şi a dispărut. Avocaţilor ei nu le este permis să o contacteze”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Peter Stano, care a afirmat că jurnalista „a adoptat o atitudine morală curajoasă şi a îndrăznit să se opună minciunilor Kremlinului”.

După ce a intrat în cadru în timpul unei emisiuni de știri în direct, purtând o pancartă pe care scria „Nu Războiului”, criticând astfel invazia rusă din Ucraina, Marina Ovsianikova a fost de negăsit aproape 19 ore. Ea a fost reținută de poliție imediat după gest, dar avocații grupurilor pentru drepturile omului au declarat pentru The Washington Post că nu au putut să o localizeze pe producătoarea postului tv Pervîi Kanal (Canal 1). Ulterior, pe rețelele sociale a apărut marți după-amiază o poză cu ea, însoțită de un avocat, așteptând să fie judecată la Tribunalul Ostankino din Moscova.

Jurnalista a intrat pe platoul de filmare şi a afişat în spatele crainicei o pancartă cu mesajul „Nu războiului! Puneţi capăt războiului! Nu daţi crezare propagandei! Aici vă mint! Ruşi sunt împotriva războiului!”.

Mai multe detalii: https://www.digi24.ro/stiri/externe/emmanuel-macron-se-ofera-sa-i-acorde-azil-politic-jurnalistei-ruse-marina-ovsiannikova-1872765

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *