După verdictul TAS, Andreea Răducan compară cazul ei de dopaj cu cel al Simonei Halep

1
373

Andreea Răducan, care a fost testată pozitiv la pseudoefedrină și a rămas fără medalia cucerită la Jocurile Olimpice de la Sydney 2000, a vorbit despre verdictul dat de TAS în procesul Simonei Halep (suspendarea fostei lidere WTA a fost redusă de la 4 ani la 9 luni) și a precizat diferențele dintre cele două scandaluri de dopaj.

Andreea Răducan: „În cazul meu a fost o greșeală mai grosolană decât cea din cazul Simonei Halep”

Fosta gimnastă a afirmat că greşeala în cazul său (administrarea unei pastile de Nurofen) a fost „mai grosolană” decât cea făcută de echipa Simonei Halep (care i-a recomandat un supliment contaminat cu roxadustat).

„În cazul meu a fost o greşeală mai grosolană, dacă aş putea spune, decât cea din cazul Simonei. M-a costat mai mult decât medalia de la individual compus.

M-a costat şansa de a concura pentru două medalii la bârnă şi sol, decizia retragerii medaliei de la individual compus venind chiar în momentul în care trebuia să plec la concurs pentru cele două finale pe aparate, acolo unde eu aveam cele mai mari şanse de a obţine medalii.

Dacă la un moment dat cineva înţelept va considera că e inutil să ţii cu dinţii de o decizie pe care absolut nimeni nu o înţelege, pur şi simplu o recunoaştere, cred că ar linişti apele şi toată lumea s-ar calma.

Oamenii mă întreabă ‘Când îţi ceri medalia înapoi?’ dar este o chestiune care nu ţine de mine, nu este o negociere la piaţă, şi e important ca nişte oameni mai mari decât noi să recunoască că şi ei mai pot greşi. Ar fi un bun moment oricând, important este ca oamenii să îşi asume acest pas.

Eu am dovedit că îmi pot derula viaţa foarte frumos vorbind despre acest lucru. Pierzând un titlu olimpic am înţeles ce înseamnă solidaritatea oamenilor şi susţinerea necondiţionată, aşa că nu aş putea spune că sunt neapărat în pierdere.

Am fost foarte fericită pentru Simona Halep, a fost o veste foarte bună. Având experienţa mea, am avut sufletul strâns că judecătorii de la Tribunalul de Arbitra Sportiv vor reuşi să întoarcă cumva lucrurile şi să spună ‘da, şi noi greşim’. Pentru că de obicei se consideră că acolo nu se greşeşte.

Chiar dacă nu îi va fi simplu să revină, eu cred că are acum datoria şi motivaţia de a reveni şi mai puternică pe teren. A fost o veste pe care cred că toţi românii au îmbrăţişat-o şi toţi suntem recunoscători că avem o sportivă de nivelul Simonei, care, iată, acum poate să ne reprezinte la Jocurile Olimpice de la Paris” – Andreea Răducan, citată de Agerpres.

Andreea Răducan și Nurofenul care a stat în calea gloriei

La doar 16 ani, Andreea a uimit lumea gimnasticii cu evoluția sa la Sydney, în cadrul Jocurilor Olimpice de Vară.

Concursul individual compus de pe tărâm australian a adus un rezultat fantastic pentru România: Andreea Răducan, Simona Amânar și Maria Olaru aflându-se pe podium (aur / argint / bronz).

Bucuria fantastică a fost curmată de anunțul CIO (Comitetul Olimpic Internațional): Andreea Răducan a fost testată pozitiv la pseudoefedrină, substanță interzisă la acel moment care s-ar fi găsit, conform oficialilor români, într-o pastilă de Nurofen pe care gimnasta a luat-o la sfatul medicului lotului pentru a trata o răceală.

Munca unei fete de doar 16 ani s-a văzut risipită, iar medalia de aur i-a fost retrasă sportivei noastre.

La acea ediție a JO, Andreea Răducan a cucerit o medalie de aur în proba pe echipe și una de argint la sărituri.

Cu toate că o anchetă a scos la iveală nevinovăția Andreei, TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) a decis că regulamentul antidoping trebuie să fie respectat, iar gimnasta din România a rămas fără o medalie atât de importantă.

De știut despre cazul de dopaj al Simonei Halep

  • Vestea că Simona Halep a fost suspendată provizoriu pentru dopaj a apărut vineri, 21 octombrie 2022.
  • Cazul Simonei a fost judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.
  • Halep a fost suspendată 4 ani pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP): prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată în urma unui test antidoping efectuat la US Open 2022 (1) și neregularităţile din paşaportul său biologic (2).
  • Halep a fost audiată la TAS în perioada 7-9 februarie 2024.
  • Curtea elvețiană a precizat că fosta lideră WTA a cerut ca decizia Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) să fie anulată şi sancţiunea sa „să fie redusă”.
  • Pe 29 august 2022, Simona Halep avea să dispute ultimul meci oficial din circuitul mondial. La US Open, în runda inaugurală, sportiva noastră era învinsă surprinzător de Daria Snigur (locul 124 WTA la acel moment, venită din calificări).

1 COMENTARIU

  1. Decizia de a o descalifica si de a-i retrage medalia a venit in timp ce isi facea incalzirea pentru a participa la finalele la sol si barna.
    Chiar daca TAS a redus ulterior pedeapsa, pacatul a fost facut si multe alte medalii ramanand neincercate.
    Diferentele dintre scandalul de dopaj in care a fost implicata Andreea Raducan si cel al Simonei Halep sunt vizibile.
    In primul rand, in cazul Andreei, greseala a fost una involuntara, aceasta nerealizand ca pastila Nurofen contine pseudoefedrina. In schimb, in cazul Simonei, echipa sa a folosit un supliment contaminat cu roxadustat in mod constient.
    De asemenea, efectele asupra carierei sportive au fost diferite, Andreea pierzand sansa de a concura pentru doua medalii, in timp ce Simona a avut suspendata o perioada de timp si nu a putut participa la unele competitii, dar a revenit cu forte noi pe teren.
    Speram ca, in viitor, deciziile legate de dopaj sa fie mai bine intelese si sa nu afecteze carierele sportivilor nedrept. Andreea Raducan ramane o campioana in ochii nostri si speram sa o vedem pe Simona Halep castigand medalii la Jocurile Olimpice de la Paris!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *