World Education Fair (WEF) 2025, organizat de IntegralEdu, aduce în prim-plan schimbări majore în preferințele academice ale tinerilor români care aleg studii internaționale. Olanda și Marea Britanie rămân destinații de top, dar înregistrează scăderi semnificative la nivelul aplicațiilor. În schimb, Spania intră în top 3 destinații de studiu, după o creștere spectaculoasă de 140%.
Spania, noul pol de interes pentru studenții români
Potrivit datelor IntegralEdu, în 2025 aplicațiile pentru universitățile spaniole au crescut spectaculos, pe fondul programelor în limba engleză, dar și al proximității culturale. Tot mai multe universități italiene adoptă aceeași strategie, atrăgând studenți prin diversificarea ofertelor educaționale.
În top 10 destinații de studiu pentru români se mențin Belgia, Germania, Austria și Irlanda, în timp ce noi opțiuni precum Cipru și Malta devin atractive datorită taxelor accesibile (între 600 și 10.000 euro/an) și statutului limbii engleze ca limbă oficială.
Domenii de studiu în schimbare: scăderi și creșteri neașteptate
Dacă până acum medicina și psihologia erau printre cele mai căutate domenii, în 2025 aplicațiile au scăzut cu 75% și respectiv 47%. Totuși, aceste specializări rămân în top 10.
În schimb, creșterea interesului se vede în:
-
Arhitectură și Construcții Civile – +50%
-
Științe Politice și Relații Internaționale – +20%
-
Drept și economie – mențin o tendință ascendentă
Top 10 domenii de studiu 2025
- Informatică
- Economie, Business & Management
- Artă și Design
- Inginerie
- Psihologie
- Științe Sociale
- Medicină
- Drept
- Biologie / Științe naturale
- Media și Comunicare
Un fenomen nou este cererea tot mai mare pentru studiul unei a doua limbi străine. Engleza nu mai este suficientă, iar franceza, germana, spaniola și italiana devin tot mai căutate.
Vezi și: IntegralEdu: “Aplicațiile pentru licee în străinătate au crescut cu aproape 20% în ultimii 2 ani”
Tabere educaționale: +10% față de anul trecut
Un alt trend confirmat de IntegralEdu este interesul pentru tabere educaționale internaționale, care au crescut cu 10%. Adolescenții aleg destinații neconvenționale precum Dubai, Coreea de Sud, Vietnam, China sau Peru.
Taberele lingvistice clasice sunt înlocuite de programe academice și vocaționale: științe, artă, tehnologie, leadership sau chiar sport de performanță. Exemple de succes sunt taberele de fotbal organizate cu Paris Saint-Germain și AC Milan, care îmbină antrenamentele de elită cu educația formală.
De asemenea, taberele tip internship devin tot mai populare, oferind elevilor experiență practică, certificate și avantaje la admiterea în universități de top.
Burse și reduceri de taxe de școlarizare
La World Education Fair 2025, elevii și părinții pot afla direct de la reprezentanții universităților internaționale detalii despre:
-
Burse de merit
-
Burse în funcție de campus sau domeniu
-
Reduceri de până la 50% la taxele de școlarizare
-
Alte forme de ajutor financiar
World Education Fair 2025 – detalii și participare
Ediția din acest an va avea loc pe 27 septembrie, la București, unde vor fi prezente 63 de instituții internaționale de învățământ din 15 țări. Evenimentul este gratuit, iar înscrierile se fac online, pe www.worldeducation.ro sau direct la intrare.
Despre IntegralEdu
IntegralEdu este cel mai mare consultant educațional din România pentru studii în străinătate și programele Work and Travel. Cu o experiență internațională de peste 30 de ani, compania reprezintă peste 500 de instituții de top din întreaga lume și oferă consultanță pentru studii gimnaziale, liceale, universitare și programe educaționale internaționale.