Testat intensiv de inginerii Honda pe drumurile europene, cel de-al patrulea CR-V, disponibil în versiunea cu tracţiune 4×2* sau tracţiune 4×4, este mai performant datorită îmbunătăţirilor aduse motorizărilor pe benzină, dar şi diesel, obţinându-se o reducere semnificativă a emisiilor de CO2. Noul CR-V vine şi cu o serie de tehnologii pentru siguranţă activă şi pasivă, care fac mai sigură deplasarea.
“Noua generaţie CR-V este adaptată cerinţelor şi nevoilor clientului european, ţinând cont de elementele apreciate de aceştia: siguranţa maşinii, eficienţa şi accesibilitatea. Îmbunătăţirile aduse noului CR-V pornesc de la design, până la eficientizarea consumului şi a manevrabilităţii. CR-V este în 2013, modelul pe care ne vom concentra activitatea, deoarece segmentul SUV este singurul segment de pe piaţa auto cu o traiectorie uşor ascendentă”, declară Alexandru Guşetoaia, Director de Vânzări Honda Trading România.
Echilibru perfect între un vehicul şi un SUV, noul CR-V se distinge prin designul exterior, îmbunătăţit special pentru piaţa europeană prin stilizarea barei de protecţie, care evidenţiază aspectul dinamic, prin luminile de zi şi stopurile cu LED. De asemenea, parbrizul a fost repoziţionat cu 60 mm mai în faţă, iar capota are un nou design, fiind îmbunătăţită vizibilitatea.
Şi la nivelul designului interior, experţii Honda s-au orientat către creşterea siguranţei şi o mai mare funcţionalitate, spaţiul interior fiind mai ergonomic şi mai eficient cu finisări de înaltă calitate.
O atenţie deosebită a fost acordată reducerii zgomotului produs de motor şi a zgomotelor stradale. Astfel, au fost aplicate materiale de insonorizare pe podeaua habitaclului, iar materiale fonoabsorbante au fost aplicate pe hayon, în pasajele roţilor posterioare şi pe capotă. Noul CR-V reduce cu 3dB zgomotul din cabină, comparativ cu actualul model.
Cutie manuala in 6 trepte si automată, în 5 trepte
Honda CR-V este disponibil atât în varianta cu cutie manuală, în 6 trepte, cât şi în cea automată, în 5 trepte. De asemenea, CR-V este prezent cu două motorizări: 2.0 i-VTEC (disponibil cu tracţiune 4×2* sau 4×4) şi 2.2 i-DTEC. Ambele motorizări reduc cu până la 12% nivelul emisiilor de CO2, comparativ cu modelul actual şi sunt echipate cu sistemele Idle Stop, ECO Assist şi ECON.
CR-V are suspensie de tip MacPherson pe faţă şi suspensie multi-link pe spate, oferind un echilibru ideal de confort şi calităţi de SUV. De asemenea, un centru de greutate coborât sporeşte stabilitatea autovehiculului pe şosea.
Noul CR-V este echipat cu o serie de tehnologii care măresc siguranţa deplasării şi a conducerii, precum sistemul Vehicle Stability Assist, TSA, CMBS, Adaptive Cruise Control, sau AFS.
Sistemul Vehicle Stability Assist a fost creat pentru a opri accidentele înainte ca acestea să se producă. Începând de la roţi, modelul CR-V este creat pentru ca şoferul să deţină în permanenţă controlul. S-a folosit de o combinaţie de tehnologii interdependente precum sistemul ABS (antilock braking system), sistemul EBD (distribuţia electronică a forţei de frânare), sistemul de control al tracţiunii, sistemul de control al stabilităţii şi DBW (Drive by Wire) controlul electronic al acceleraţiei. Drept rezultat, cuplul motorului este maximizat, iar manevrabilitatea este mult mai precisă.
Sistemul Trailer Stability Assist (TSA) echipează toate modelele gamei CR-V pentru a spori nivelul siguranţei in timpul tractării. Sistemul reprezintă o extensie a Vehicle Stability Assist (VSA) ce detectează momentul în care remorca începe sa oscileze la tractarea cu viteză. Sistemul TSA utilizează o combinaţie de reducere a cuplului şi de frânare individuală a roţii, pentru a aduce vehiculul şi remorca sub control.
Honda CR-V este disponibil în trei pachete de echipare, în funcţie de motorizare şi cerinţele consumatorilor: Elegance, Sport şi Executive.
Preţul de de pornire este de 19.990 EUR fără TVA, pentru varianta tracţiune faţă, disponibila in Romania din Aprilie 2013
Despre Honda CR-V
Modelul CR-V a fost lansat în 1995 şi a fost prima generaţie modernă de SUV-uri de oraş. Model global, prezent în peste 160 de ţări, CR-V s-a vândut în peste 5 milioane de unităţi. Din 1997 Honda CR-V este prezent şi pe piaţa europeană, devenind în scurt timp cel mai apreciat model de către cumpărători. CR-V a evoluat, până în 2012, în patru generaţii, care au fost îmbunătăţite constant.