Avicarvil donează rechizite copiilor angajaţilor Oltchim

Avicarvil, companie parte a grupului de firme Carmistin sprijină copiii angajaților Oltchim, oferindu-le pachete cu rechizite școlare. Joi, 19 septembrie, de la ora 12, pe  platforma chimică din fața Pavilionului Central Oltchim, reprezentanții companiei Avicarvil şi brandul LaProvincia vor dărui elevilor, pachete cu rechizite  în semn de solidaritate pentru a-i sprijini în activitatea școlară și pentru a le da o rază de speranță.

Ținând cont de situația în care se găsesc angajații Oltchim la acest moment, cu salarii restante și disponibilizări masive, compania prin programul ”Copiii sunt speranța și bucuria noastră!” își dorește să vină în sprijinul lor prin donarea a peste 400 pachete de rechizite școlare. Acestea trebuie să ajungă la copiii angajaţilor Oltchim din clasele 1-4.

„De ani buni, ne-am implicat în proiecte care sprijină copiii și mai ales dezvoltarea lor în instituțiile educaționale. Ne-am dorit să demarăm campania Copiii sunt speranța și bucuria noastră!, dat fiind politica noastră de asumare a responsabilității sociale dar și contextul actual, când angajații Oltchim trec prin situaţii extreme de dificile. În acest sens, am vrut să-i sprijinim pe copiii acestora și să le oferim posibilitatea de a merge la școală complet echipați, cu toate rechizitele necesare pentru un nou an de studiu. Noi credem că doar investind în tânăra generație, comunitatea noastră va reuși să se dezvolte armonios și să prospere” declară Iustin Paraschiv, proprietarul grupului Carmistin.

Acest demers trebuie  înţeles prin prisma faptului că Avicarvil, ca producător local nu este un simplu producător, ci se implică în dezvoltarea comunității locale din judeţului Vâlcea. Susţinerea tinerei generaţii prin încurajarea copiiilor să urmeze cursurile școlii este un act în acest sens.

Despre LaProvincia

Avicarvil este o companie cu capital 100% privat românesc, asemeni tuturor firmelor care compun grupul Carmistin.

Compania AVICARVIL şi-a început activitatea prin preluarea uneia dintre cele mai mari platforme de creştere a păsărilor din România, cu veche experienţă în creşterea puilor, datând din anul 1978. Compania a dezvoltat o reţea proprie de magazine reunită sub brandul „LaProvincia”, reţea compusă, în prezent, din aproximativ 40 de magazine.

Produsele sub brandul LaProvincia sunt comercializate atât pe piaţa din România cât şi pe pieţe din Uniunea Europeană: Bulgaria, Grecia, Ungaria, Malta, Cipru, Franţa, Spania.

Puii sunt crescuţi în ferme izolate din punct de vedere al biosecurităţii, toate halele fiind automatizate şi tot climatul de creştere fiind computerizat, asigurându-se un mediu de creştere sănătos, respectându-se toate standardele impuse de Uniunea Europeană privind bunăstarea animalelor.

AVICARVIL a construit prima fermă din România de creştere a puilor care include producerea de energie verde. Puii crescuţi în fermele deţinute de AVICARVIL sunt hrăniţi în procent de sută la sută cu furaje vegetale. Toate furajele utilizate în cadrul procesului de creştere a puilor sunt produse în  propria fabrică de nutreţuri, fabrică ce furnizează furaje şi pentru alţi crescători de pui sau porc.

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


9 − = 0

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>