HotNews.ro a stat de vorbă cu câțiva dintre muncitorii din Asia ce se adună seară de seară, după serviciu, în Piața Unirii din Capitală și le-a ascultat poveștile și problemele pe care le au cu angajatorii din România. Acest articol este o incursiune într-o lume care crește de la an la an dar pe care, dintr-un motiv sau altul, societatea românească continuă să o ignore.
Într-o după-amiază caniculară am ajuns cumva să mă plimb pe lângă fântânile de la Piața Unirii. După câteva minute bune în care am stat cu ochii în telefon, am ridicat capul și am realizat surprinsă că mă aflam în mijlocul unui adevărat mozaic cultural: de ce nu am remarcat până acum acești străini care mă înconjurau din toate părțile?
Fusesem atât de ignorantă încât nici nu am realizat că nu avusesem contact cu niciun străin care era la noi în țară.
Îi vedeam acolo, majoritatea bărbați, vorbind pe video call de ore bune, cu soțiile lor. Și nu doar bărbați. Piața Unirii este acum locul de întâlnire pentru femeile și bărbații care muncesc ziua continuu, iar seara au nevoie de puțină liniște pe care o găsesc aici, în centrul orașului.
Unii vând flori în parc, alții vând baloane cu luminițe înăuntru, alții ne servesc la restaurante, izolează termic blocurile în care locuim sau fac curățenie în camerele de hotel la care facem check-in.
Fenomenul migrației s-a intensificat în ultimii ani, așa că e foarte probabil ca oriunde ne-am uita, vom găsi și un străin care muncește acolo. Majoritatea vin aici cu speranța că vor găsi ceva mai bun decât ceea ce au lăsat acasă.
„It is beautiful, is that simple”
Cică sentimentul de liniște pe care-l oferă apa se numește „minte albastră”, e un fenomen studiat de J. Nichols. Sincer, nu știam cum îi spune atunci când m-am întâlnit cu Wish Pal, care mi-a zis că singurul motiv pentru care vine în parcul de la Unirii este că „It is beautiful, is that simple”.
Și avea dreptate. Wish Pal e din India, iar acum e în vizită în România, la fratele său. Avea în mână o sticlă de Coca-Cola și pe parcursul conversației se oprea să îmi arate video-uri cu el făcând rap. Mai era cu alți doi prieteni, unul dintre ei era din India, iar celălalt din Pakistan.
Îmi ziceau că le place mult aici, dar că au auzit că nu e locul potrivit dacă îți cauți ceva de muncă. Angajatorii vor să lucrezi extra și nu te plătesc, condițiile sunt rele, așa că preferă să stea în Anglia, chiar dacă vremea e destul de „shitty”.
Totuși, are mulți prieteni care au venit în România. Ei sunt cei care l-au sfătuit să stea departe. Ne-am așezat pe o bancă și am povestit despre tradiție, despre alegerile în materie de modă ale românilor și despre cum e nevoie să ai aprobarea părinților atunci când începi să te întâlnești cu cineva. Sau, mă rog, atunci când treaba devine serioasă.
În 2022, în România, au fost admiși 100 mii de lucrători străini pe piața forței de muncă, potrivit datelor oficiale de la Ministerul Muncii. Asta înseamnă cu 75 mii mai mult decât în anul precedent. Este contingentul stabilit de către Guvern, iar numărul ar vrea să acopere deficitul forței de muncă din construcții, drumuri, transporturi, HORECA etc.
Ce-i drept, când eram acasă, îmi spunea o prietenă de-ale mamei care are un restaurant că e foarte mare nevoie de angajați. Pandemia i-a făcut să se reorienteze sau să plece din țară și acum HORECA pare orice, doar un domeniu stabil nu. În mai anul acesta, pe Ejobs au fost scoase 11 mii de locuri de muncă în restaurante sau baruri, cu 153% mai mult decât anul trecut, potrivit Agerpres.
Migrația în România este un fenomen relativ nou, care s-a intensificat în perioada post-decembristă. Astăzi, potrivit șefului Departamentului Românilor de Pretutindeni care a vorbit în mai la o conferință, oficial sunt 5,7 milioane de români plecați în străinătate, dar estimările arată că ar fi de fapt opt milioane.
Lucrul acesta face ca autoritățile să vorbească îndelung despre un așa-numit „deficit de muncă”, pe care de multe ori încearcă să-l acopere cu ceea ce numesc „forță de muncă ieftină”.
Numărul total al cetățenilor străini cu drept de ședere valabil până la sfârșitul lunii iunie, în scop de angajare, este de peste 41 mii, potrivit datelor primite de la Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) la solicitarea HotNews.ro.
Ei provin din următoarele țări, în ordinea aceasta: Turcia, Nepal, Sri Lanka, India, Vietnam, Moldova, China, Bangladesh, Pakistan și așa mai departe,
Pe lângă asta, în prima jumătate a anului, numărul avizelor de muncă a fost de 40.329. Cei mai mulți provin din Bangladesh, Nepal, Sri Lanka, Pakistan.
Așadar, străinii care vin în România să muncească sunt, majoritar, din țări care se află în afara Uniunii Europene. Unul dintre aceștia este și Srijit. Pentru 8 mii de euro plătiți unei agenții de intermediere din Bangladesh, i s-a promis un loc de muncă care îi va permite să strângă suficient ca să trimită acasă.
Srijut vine din Bangladesh, țara care are 7,8 milioane de emigranți. Economia Bangladeshului este dependentă de remiterile celor plecați să muncească în fast-food-uri sau în construcții prin alte țări, iar majoritatea lucrează în străinătate temporar, la fel cum a venit și Srijit în România.
Salariul mediu în Bangladesh este aproximativ 250-270 dolari pe lună. Cei care aleg să plece în Europa să muncească trebuie să o facă printr-o agenție, iar mulți dintre ei ajung să ia credite pentru a acoperi costul unui trai mai bun, după cum îmi povestea Srijit. În România, el câștigă 2400 lei, din care cel puțin o mie lei trimite acasă.
Ne-am întâlnit în parcul de la Unirii, unde era cu colegii lui de cameră și un prieten din India, care tocmai terminase medicina la Chișinău și îi vizita. Eu stăteam în mijloc și mă priveau toți patru atent.
Când i-am întrebat „cum e viața în România?”, Tapan s-a uitat în pământ și a început să scormonească cu piciorul în iarbă. S-au uitat unii la alții și parcă așteptau să răspundă doar unul.
„Sunt multe probleme în România. Nu te anunță nimeni că urmează să vii aici și că poți lucra zece sau chiar 14 ore, fără să fii plătit extra. Angajatorii ar trebui să ne plătească orele în plus, dar nu o fac tot timpul”, îmi explică Srijit, iar ceilalți îl aprobă dând din cap sau adăugând câte un „yeah”.
„Pe bune, aici e România, nu o țară din Orientul Mijlociu!”
Realitatea de care s-au lovit mai mulți muncitori din Bangladesh atunci când au ajuns aici a arătat diferit față de promisiuni. Cei trei lucrează împreună în bucătăria unui restaurant din București, unde gătesc pizza. Cu ei mai era încă un coleg de cameră, dar care lucrează în alt loc.
Cel mai mare are 31 de ani, iar cel mai mic are 23 și urmează să fie tată în două săptămâni. Tapan era cel care m-a introdus grupului, iar în dreptul fiecăruia menționa vârsta și dacă e sau nu căsătorit.
Problema de care s-au lovit aici este că muncesc foarte mult, iar ceea ce li s-a promis înainte a fost că vor veni și vor lucra opt ore pe zi. Nu îi deranjează munca, ci mai degrabă că nu sunt plătiți.
Srijit îmi spune că ar putea să lucreze toată ziua, dar asta doar dacă știe că primește bani în plus. Se uită la mine și râzând îmi spune: „Come on, this is Romania, not some Middle East country!” („Pe bune, aici e România, nu o țară din Orientul Mijlociu!”)
Viața lor de acasă era bună, dar au ales să vină în Europa pentru a face mai mulți bani. Tapan s-a lăsat de facultate, studia engleza în anul I, în Dhaka. Acum își dorește să devină youtuber și să călătorească prin toată lumea, iar pentru asta are nevoie de bani.
„În Bangladesh, lumea depinde foarte mult de banii tatălui. Nu vreau asta, vreau să am propriii mei bani”, îmi spunea în timp ce îmi povestea planurile lui de viitor.
Cei patru împart locuința cu încă zece oameni. Srijit îmi povestea cum sunt condițiile de la cazare, iar restul adăugau ceva când simțeau că e nevoie.
„Imaginează-ți că nu avem aer condiționat sau măcar un ventilator. Suntem șase persoane într-o cameră și acum e extrem de cald în România. E foarte cald!”.
În zilele respective, Agenția Națională de Meteorologie (ANM) anunțase cod portocaliu de caniculă. Era adevărat, te topeai la soare și te topeai și în casă, darămite dacă mai împărțeai spațiul cu încă cinci oameni.
„Raportat la suprafața medie a locuinței, este evident că imigranții locuiesc în condiții de supraaglomerare. Conform Comisiei Europene, pragul de trai decent este de 37 de metri pătrați pentru o persoană”, explică Indexul Integrării Imigranților în România din 2019, realizat de Centrul Român de Cercetare a Migrației.
Pe lângă asta, șapte oameni împart o singură toaletă.
„Angajatorii ar trebui să se gândească mai mult la noi. Dacă ne oferă condiții bune, le oferim și noi servicii bune, dar dacă nu vor să ne ofere ce ne-au promis înainte să venim aici…În primul rând ai nevoie de un somn bun, dar cum poți să îl ai?”, mă întreabă retoric Srijit după ce îmi povestește cum la început li se spunea că vor fi trei în cameră.
Poveștile imigranților se aseamănă mult cu cele ale românilor plecați în străinătate. De aceea, de multe ori mă șochează că angajatorii aleg să îi trateze la fel.
Sursă HotNews
