O reuniune a Consiliului NATO-Ucraina are loc miercuri seara, la cererea Kievului, în urma unor atacuri ruse masive, luni şi marţi vizând oraşe şi infrastructuri ucrainene, anunţă Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP, preluată de News.ro.
Noi atacuri s-au soldat miercuri cu cel puţin şase morţi în regiunea ucraineană Doneţk (est).
În Rusia, două depozite de carburant au luat foc în regiunile ruse Rostov (sud-vest) şi Kirov (vest), în urma unor atacuri ucrainene cu dronă.
Ministrul ucrainean al Apărării Rusten Umerov urmează să-i ”informeze prin video pe aliaţi cu privire la situaţia pe câmpul de luptă”, anunţă o purtătoare de cuvânt a NATO.
Apărarea antiaeriană – decare Ucraina are nevoie crucială – urmează să fie unul dintre subiectele acestei reuniuni, anunţă o sursă diplomatică.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ajutorul Forşelor aeriene ale ţărilor europene vecine pentru a distruge valurile de rachete şi drone ruse care au lovit masiv Ucraina la începutul săptămânii.
”În diverse regiuni din Ucraina, am putea să facem mai mult pentru a proteja vieţi, dacă aviaţia vecinilor noştri europeni ar lucra împreună cu (avioanele( noastre (de vântoare de tip) F-16 şi cu apărarea noateră antiaeriană”, a cerut el/
Volodimir Zelenski a cerut ”soluţii”.
Luni, în cursul celui mai ”masiv” atac rus din ultimele săptămâni, 15 regiuni din Ucraina au fost ţintite de 236 de rachete şi drone, potrivit Kievului, care a anunţat că a doborât 201.
Sursă G4Media