Producatorii anunţă că „cel mai popular joc de lupte al tuturor timpurilor se întoarce, mai violent ca niciodată”… aşa că aveţi grijă la copii sub 18 ani. Cu această ocazie va fi organizat un eveniment în magazinului Diverta din Plaza România Mall, în Bucureşti, începând cu ora 17:00. Participanţii vor avea ocazia să încerce jocul pe console PlayStation®3 (inclusiv folosind modul de afişare 3D stereoscopic), să ia parte la un turneu cu premii şi să-l cunoască pe Daniel „SwingShot” Cipu, reprezentantul României în cadrul Turneului European Mortal Kombat. Organizatorii anunţă şi câteva surprize!
Cei care doresc să participe la acest turneu de Mortal Kombat se pot înscrie începând de astăzi pe theGameCAST.net. Numărul participanţilor este limitat la 32 de locuri.
Premiile concursului vor consta în:
Locul 1 – joc Mortal Kombat, ediţie Kollector + poster şi tricou oficial Mortal Kombat + sistem audio Genius SW-N 5.1 1000 + PREMIU SURPRIZĂ!
Locul 2 – joc Mortal Kombat, ediţie standard + poster şi tricou oficial Mortal Kombat + sistem audio Genius SW-N 5.1 1000
Locul 3 – joc Mortal Kombat, ediţie standard + poster şi tricou oficial Mortal Kombat + sistem audio Genius SW-N 5.1 1000
Locul 4 – joc Mortal Kombat, ediţie standard + poster şi tricou oficial Mortal Kombat
Toţi participanţii la eveniment vor primi câte un cupon de reducere cu 20 lei faţă de preţul de la raft, valabil pentru oricare produs Mortal Kombat (PlayStation®3 sau Xbox 360®, ediţie standard sau ediţie Kollector), ce poate fi folosit pentru achiziţionarea jocului în perioada 21-24 aprilie 2011, exclusiv în reţeaua magazinelor Diverta, în limita stocului disponibil.
Best Distribution este distribuitor oficial al produselor companiei Warner Bros. Interactive Entertainment în România şi Bulgaria, iar evenimentul este posibil datorită colaborării cu theGameCAST.net, Sony Computer Entertainment Europe, Diverta, BenQ, Battlekon şi Paralela 45.