Eclisse Italia a realizat în România 1500 proiecte de uşi glisante din care 70 de procente în zona rezidențială și 30 de procente pe sectorul office.
“Piața din România nu are încă o deschidere mare pentru sistemele de uși glisante, deoarece atât produsele, dar mai ales avantajele lor nu sunt cunoascute la adevărata lor valoare. Am început un proces de formare a pieţei în ceea ce privește beneficiile folosirii ușilor glisante la interior și integrării acestora în construcție, încă din faza de proiect. Rezultatele în ceea ce privește optimizarea spațiului, dar și a design-ului interior sunt spectaculoase, ceea ce face ca punerea în operă a unui astfel de sistem să fie cea mai bună promovare pentru o piață în formare”, declară Luigi De Faveri, fondatorul Eclisse Italia. Luigi De Faveri este totodată dezvoltator de soluții tehnice și inovații pentru Eclisse.
“Am pornit o adevărată ofensivă în teritoriu, încercând să convingem beneficiarii finali de utilitatea sistem de uși glisante. Până la beneficiarii finali, suntem în discuții cu peste 30 de producători de uși la nivel național, pentru a asimila sistemele Eclisse ca soluții alternative la ușile clasice. Pe lângă aceștia am dezvoltat relații cu peste 40 de distribuitori la nivel național, unde se pot găsi, în prezent, sistemele de uși glisante Eclisse. Vrem ca până la sfârșitul acestui an, în 1000 de case din România să se găsească câte o ușă glisantă, la interior”, declară Bogdan Manole, director tehnic E+clisse România.
117,000 euro după un an de afaceri în România
Eclisse România a încheiat primul an de activitate cu o cifră de afaceri de 117.000 euro, situată mult peste nivelul așteptărilor. Pentru primul semestru din 2011, reprezentanții companiei din România estimează o creștere a cifrei de afaceri cu 45% față de aceeași perioadă a anului precedent, până la aproximativ 100.000 euro.
Cel mai bine vândut sistem de uși glisante în România este modelul Eclisse Unico, destinat pereților din gips-carton și conceput pentru încorporarea unui singur panou de ușă, indiferent de materialul din care este fabricată: lemn, sticlă, cu sau fără inserții și adaosuri aplicate. Vânzările Eclisse Unico reprezintă aproape 50% din vânzările totale ale Eclisse în țara noastră.
De ce uşi glisante?
Avantajul principal al acestui sistem de uși este câștigarea de spațiu. Alte avantaje ale sistemelor pentru glisarea ușilor constau în facilitatea de transport, montaj, inspectare, în diversitatea modelelor și nu în ultimul rând, în designul interior deosebit și ambianța elegantă create în locuință.
Sistemele Eclisse sunt ușor de asamblat și instalat, în timp scurt, chiar și de persoane nespecializate. Disponibile într-o gamă variată de modele (simple, duble, telescopice, curbe, simetrice), sistemele Eclisse oferă soluții pentru orice aplicație a golurilor de ușă, atât pentru pereți din gips-carton, cât și pentru pereți din cărămidă.
Prezentă în România din 2010, Eclisse colaborează cu mai mulți producători de uși printre care: Pinum din București, Mobis Star din Focșani, Ital Stil din Rădăuți și MTI din Brașov. Showroom-uri Eclisse există în București, Constanța, Craiova, Satu-Mare, Brașov, Buzău, Bacau, Giurgiu, Arad, Galați, Cluj-Napoca.
Reprezentanţii companiei anuţă că din 11 iulie Eclisse România este disponibil şi on-line: www.eclisse.ro