Ținta la mondialele Timbersports de la Lillehammer: România între primii zece din lume

stihl-timbersports-2018România participă pentru al optulea an consecutiv la campionatul mondial al tăietorilor de lemne STIHL Timberports, care se organizează la Lillehammer, Norvegia, pe 3-4 noiembrie. Lotul țării noastre va fi compus din Nagy Botond, Dan Petrescu, Szilárd Cser, Ionel Mariniță și David Balázsi, pe post de rezervă. Actualul campion național al României, Dan Petrescu, ne va reprezenta și la proba de individual. Echipa României va concura alături de reprezentanții a peste 20 de țări. „Performanța de anul trecut a fixat un nou standard pentru băieții din națională. Pentru prima dată am reușit să terminăm competiția pe locul 12, ceea ce ne obligă ca anul acesta să țintim o poziție între primii zece din lume. Este un obiectiv ambițios, dar realizabil pentru că echipa noastră e pregătită să facă față nivelului competițional ridicat  din acest an”, precizează Ioana Ghineț, coorodnator STIHL Timbersports Romania.

Strategie: lupta pentru 10 secunde

Pentru pregătirea lotului din acest an s-a folosit un upgrade strategic, ce a presupus sprijinul veteranului ceh Martin Komarek. Acesta a analizat împreună cu echipa filmările reprezentanțiilor românilor din anii anteriori și a implementat o nouă strategie la nivelul coordonării echipei. Noile tactici de  abordare a probelor vizează un nou management al riscului în momentele cheie de predare a ștafetei între atleți, ceea ce ar putea aduce echipei naționale un avantaj de 10 secunde. Acest rezultat ar însemna o îmbunătățire substanțială a timpului total. Mai mult, în cadrul antrenamentelor s-a pus accentul pe factorul pshihologic al jucătorilor, esențial în momentele de tensiune escaladată în timpul competiției.

Citește și: SE 133, un nou aspirator profesional lansat STIHL, destinat zonei de construcții, spălătoriilor auto, dar și utilizatorilor casnici

România poate organiza campionatul mondial în 2019

Performanțele lotului național din ultimii ani și determinarea la nivel de management au creat un context internațional care face ca țara noastră să devină eligibilă pentru organizarea unui STIHL Timbersports Champions Trophy, în 2018. Competiția se desfășoară în locații internaționale spectaculoase, ca Piazzale Michelangelo din Florența, Alpii tirolezi sau portul din Hamburg. “Țara noastră va trebui să propună un spațiu de desfășurare care să concureze, la nivel de spectaculozitate cu locații internaționale celebre. Organizarea unei astfel de competiții va fi o adevărată provocare, ce ne va poziționa ca țara eligibilă pentru desfășurarea campionatului mondial din 2019”, menționează Ioana Ghineț.

Probele la care se vor întrece atleții români la Lillehammer

Probele de concurs la care se vor întrece participanţii la Lillehammer sunt Tăierea cu joagărul, Tăierea orizontală, Tăierea cu motoferăstrăul STIHL MS661, Tăierea verticală, Tăierea la înălţime și Tăierea cu Hot Saw (doar la proba de  individual), un super motoferăstrău care are puterea unui autovehicul şi este manevrat de un singur om.

Echipamentele

Toporul. Fabricat dintr-un oţel special, toporul este lucrat manual, cântăreşte aproximativ 2.5-3 kg şi are aproximativ 80cm lungime. Toporul este special conceput pentru competiţie. Aceste topoare nu sunt potrivite pentru uz normal. Preţul unui topor de competiţie pornește de la 300 Euro si poate ajunge si la 800 Euro. Atleţii menţin şi ascut topoarele lor foarte frecvent.

Super-motoferăstrăul. Motoferăstrău construit special pentru folosirea în proba tăierea cu super-motoferăstrăul.

Motoferăstrăul special are un cilindru, motor în 2 timpi de până la 62 cp. Acesta ar putea fi un snowmobil sau un foarte performant motor pentru motocicletă, de exemplu. Aceste unităţi sunt special concepute să fie utilizate exclusiv pentru competiţii sportive, întrucât necesită un efort uriaş şi putere din partea atletului să controleze ferăstrăul. Cântăreşte aproximativ 27 kg şi învârte lanţul cu o viteză de 240km/h. Valoarea unui asemenea utilaj este dificil de stabilit, dar putem spune că investiţia minimă de bază pentru un motoferăstrău neesar probei de Tăiere cu super-motoferăstrăul este de 5.000 Euro.

Joagărul. Joagărele lungi de 2m, utilizate în proba Tăierea cu joagărul, sunt special fabricate în Noua Zeelandă. Metalul este tăiat cu laser iar dinţii lungi de 10 cm sunt lucraţi manual. El cântăreşte aproximativ 5 kg şi preţul de pornire este 1.500 Euro.

Motoferăstrăul MS 661. Motoferăstrăul MS 661 este un model standard STIHL. Cu o putere de 7.3 cp şi capacitate de 91.6 cc, cântăreşte 7.4 kg. Acesta este folosit în proba Tăierea cu motoferăstrăul.

Lemnul. Plopul este esenţa de lemn folosită în Europa în cadrul competiţiilor STIHL TIMBERSPORTS iar în SUA pinul alb. Lemnul este selecţionat în conformitate cu reguli bine stabilite. Pentru a asigura şanse egale participanţilor, blocurile de lemn folosite sunt calibrate la acelaşi diametru înainte de eveniment. Lemnul este sigilat şi depozitat în condiţii de climă speciale pentru a păstra calităţile sale neschimbate. Acest sistem asigură comparabilitatea timpilor şi recordurilor la nivel internaţional. Plopul tăiat se regenerează rapid, iar cel folosit în competiţii este reciclat după evenimente.

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


9 − = 7

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>