Preşedintele sârb în exerciţiu, Aleksandar Vucic, revendică o victorie zdrobitoare la alegerile prezidenţiale de duminică

0
167
vucic-

Preşedintele sârb în exerciţiu, Aleksandar Vucic, lider al Partidului Progresist (SNS), a revendicat, duminică, o victorie zdrobitoare la prezidenţiale, prelungind un deceniu în fruntea ţării din Balcani, unde s-a prezentat drept garantul stabilităţii în umbra războiului din Ucraina, scrie AFP.

Vezi și: Directorul Black Sea Oil&Gas spune că extracţia de gaze din Marea Neagră va începe în trimestrul doi al acestui an

„Am câştigat 2.245.000 de voturi în primul tur”, a afirmat el în discursul său de victorie, precizând că a obţinut în jur de 60% din voturi.

Actualul mandat al lui Vucic, în vârstă de 52 de ani, expiră la 31 mai.

Principalul său contracandidat a fost generalul în rezervă Zdravko Ponos, în vârstă de 59 de ani, din partea coaliţiei de opoziţie „Uniţi pentru Victoria Serbiei”.

Campania electorală a fost umbrită de invazia rusă din Ucraina şi de consecinţele pe care această criză le poate avea în Serbia şi în Balcanii de Vest.

Vucic și prietenia cu Rusia

Vucic promite „pace şi stabilitate” pentru ca ţara sa să poată continua dezvoltarea economică şi insistă că Serbia va rămâne pe drumul către integrarea în Uniunea Europeană, principalul partener economic şi cel mai mare investitor al Serbiei.

Totodată, Vucic nu are de gând că impună sancţiuni împotriva Rusiei, prietenul său tradiţional, protector în forurile internaţionale, care nu a recunoscut independenţa proclamată de provincia Kosovo şi care îi furnizează ţiţei şi gaz natural la un preţ bun.

Un sondaj de opinie recent dezvăluia că 50% dintre cetăţeni consideră că Serbia trebuie să aibă o poziţie neutră în criza ucraineană, 25% declarau că sunt de partea Rusiei, 13% de partea UE şi 16% nu au răspuns.

Serbia a început negocierile de aderare la UE în 2015, pe vremea când Vucic era prim-ministru.

Nici Ponos şi al său partid „Uniţi pentru Victoria Serbiei” nu oferă o politică diferită faţă de Rusia, exprimându-şi în schimb dorinţa de „a recupera instituţiile”, de a obţine separarea puterilor în stat şi de a lupta împotriva corupţiei, de care acuză coaliţia de guvernământ.

Sursă HotNews

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *