Recesiune majoră pe planetă. Ce se va întâmpla cu România

0
299
romania

Lumea întreagă trebuie să se pregătească de o explozie a inflației și un posibil val de tulburări sociale, pe măsură ce prețurile la energie și alimente cresc la niveluri intolerabile. Adrian Negrescu, analist economic, vine cu detalii în acest sens.

Vezi și: Măsuri disperate ale rușilor, care sunt în impas. Este puțin probabil ca întăririle să permită progrese substanțiale în estul Ucrainei – Institutul pentru studiul războiului

„În esență începem să plătim nota de plată pentru trilioanele de dolari şi euro tipăriți în timpul pandemiei. S-a aruncat cu bani prin piețe, toată lumea a primit ajutoare, drept pentru care prin inflație încercăm să recuperăm aceşti bani.

Inflația va continua să crească, iar în România inflația ar urma să atingă un vârf, adică o creştere undeva in luna iunie, ne spune chiar Banca Naţională.

Inițial se vorbea de 11.3%, probabil va fi un 13-14% inflație. Ce înseamnă acest lucru?

âDacă anul trecut cumpăram cu 100 de lei nişte bunuri anul acesta acea 100 de lei valorează numai 85 de lei şi spre asta ne îndreptăm.

La nivel internațional această criză economică majoră este stimulată, din păcate, şi de războiul din Ucraina şi de dispariția din piaţă a Rusiei, de problemele generate de preţul petrolului.

Suntem într-o criză din care vom ieşi foarte greu şi potrivit estimărilor va ţină şi în 2023

România are un an al supraviețuirii cu o inflație intre 15%-17% pe timpul verii, cu creşteri de preţuri, cu probleme economice majore în iarnă, atunci când vom vedea impactul acestor creşteri de preţuri la energie şi gaze, şi cu o scădere economică deja semnificativă pe care deja am simțit-o încă din trimestrul patru al anului 2021″, a explicat Adrian Negrescu, analist economic, în emisiunea Exces de putere de la Antena 3.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *