Ciolacu revine: Nu puteți să spuneți că Spania, Olanda, Germania, SUA, Italia, toți sunt tâmpiți că au un sistem progresiv de impozitare și doar noi, românii, suntem deștepți

0
123
PSD

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, din nou, miercuri introducerea unui sistem de impozitare progresivă a veniturilor, precizând că este posibil să fie modificări la Codul fiscal de la 1 ianuarie 2023, dar să nu intre în vigoare.

Vezi și: Cel puțin șapte autobuze care transportă soldați ucraineni au plecat de la Azovstal

„E necesară o midificare a Codului fiscal, evident. Asta nu înseamnă că vom veni cu taxe noi. E necesară o optimizare fiscală. Cred că pentru prima oară se vorbește deschis în spțiul public despre aceste modificări la Codul fiscal”, a declarat Ciolacu, la Parlament.

Acesta a precizat că propunerile de modificare a Codului fiscal vor fi prezentate în 10-14 zile de către ministrul Finanțelor.

„E normal ca orice coaliție politică responsabilă să vadă nu numai ziua de azi sau de mâine, să vină cu un plan predictibil pe o perioadă de timp. (…) Nu puteți să spuneți că Spania, Olanda, Germania, Statele Unite, Italia, toți sunt tâmpiți pentru că au un sistem progresiv de impozitare, modern, adaptat cu deductibilități și noi, românii, suntem cei mai deștepți, dar avem 27% venituri în construcția PIB și 40% cheltuieli”, a susținut Ciolacu.

„Nu este luată o hotărâre, dar este normal, orice partid, orice coaliție, orice guvern să discute aceste lucruri. E normal într-o coaliție formată din cele mai mari partide din România să existe și puncte de vedere diferite”, a continuat liderul PSD.

Totuși, Marcel Ciolacu a dat asigurări că „nu se introduc taxe noi”

„Măsurile fiscale trebuie luate cu 6 luni înainte. E posibil ca această coaliție să hotărască să se ia niște modificări la Codul fiscal de la 1 ianuarie (2023, n.red.). Asta nu înseamnă că trebuie să intre în vigoare. (…) E posibil să nu fie nicio modificare”, a mai afirmat Ciolacu.

Declarațiile liderului PSD vin după ce premierul Nicolae Ciucă a precizat miercuri că în acest an nu va fi modificat sistemul de impozitare și nu vor fi introduse taxe noi.

Sursă G4Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *