Un fost inginer de la Apple a pledat luni vinovat pentru furt de secrete comerciale din cadrul programului de mașini cu conducere autonomă în curs de dezvoltare al producătorului iPhone, transmite Reuters.
Procurorii federali americani susțin că Xiaolang Zhang a descărcat planul unei plăci de circuite pentru proiectul de mașini autonome de la Apple după ce și-a dezvăluit intenția de a lucra pentru un startup chinezesc de mașini care se conduc singure și după ce și-a rezervat un zbor în ultimul moment spre China.
Xpeng, producătorul chinez de mașini electrice la care Zhang s-a alăturat după ce a părăsit Apple în 2018, a declarat marți pe contul său Sina Weibo de pe Twitter că firma nu a avut niciun litigiu cu Apple în această problemă și că nu a fost implicată sub nicio formă în cazul lui Zhang.
Inițial, Zhang a pledat nevinovat la acuzațiile aduse, dar, potrivit unor documente judiciare de luni, acesta a ajuns la un acord cu procurorii și și-a schimbat pledoaria.
Acordul de recunoaștere a vinovăției este încheiat, iar sentința va fi stabilită în luna noiembrie.
Avocatul lui Zhang a confirmat acordul de recunoaștere a vinovăției, dar a refuzat să facă alte comentarii.
Jizhong Chen, un alt fost inginer Apple acuzat de furt de secrete comerciale, a pledat nevinovat. Acesta va fi audiat pe 29 august.