Cazul Sf. Pantelimon. Judecătorii care le-au eliberat pe cele două doctorițe spun că fapta de care au fost acuzate

0
147

Lăsarea în libertate a celor două doctorițe de la Spitalul Sf Pantelimon acuzate de procurori de omor calificat premeditat în cazul unui pacient este motivată de Curtea de Apel București prin faptul că „nu există nicio altă probă” din care ar rezulta infracțiunea, în afară de afirmațiile unor martori”.

Cele două doctorițe de la secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon din București au fost eliberate din arestul preventiv în 20 august, printr-o hotărâre a Curții de Apel București. În motivarea deciziei, judecătorii spun că nu sunt de acord cu argumentul că unul dintre medici a scăzut doza de noradrenalină pentru a elibera paturile de la ATI.

„Este evident că nu putem fi în niciun caz în situaţia vreunei infracţiuni comise cu intenţie”

„În condiţiile în care nu rămân aproape niciodată paturi libere la secţia ATI, în condiţiile în care decesul unui pacient şi internarea altuia necesită mult mai multă muncă atât pentru medici, cat şi pentru asistenţi, în lipsa altui mobil, este evident că nu putem fi în niciun caz în situaţia vreunei infracţiuni comise cu intenţie. Or, în această situaţie, în condiţiile în care s-ar dovedi culpa inculpatei, acuzaţia ar putea fi doar de tentativă la infracţiunea de ucidere din culpă, care nu este pedepsită de legea penală română” se arată în motivarea instanţei, citată de News.ro.

Judecătorii mai consideră nefondate și probele strânse de procurori cu privire la infracțiunea de omor calificat cu premeditare, spunând că „nu există nicio altă probă” din care ar rezulta infracțiunea, în afară de afirmațiile unor martori.

„Toate aceste declaraţii pe care s-a bazat propunerea de arestare preventivă sunt contradictorii în privinţa aspectelor esenţiale, singura certitudine fiind aceea că inculpatele au intrat în salonul nr. 6. De altfel, declaraţiile pe care s-a bazat propunerea de arestare preventivă sunt total contradictorii cu declaraţiile anterioare ale aceloraşi martore, precum şi cu cele rezultate din convorbirile interceptate ale acestora”, mai scrie în motivare.

Parchetul Tribunalului București le acuză pe cele două doctorițe – arestate preventiv în 8 august – că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de noradrenalină, în două zile diferite, ceea ce a dus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului. Ele sunt cercetate pentru omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *