Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat miercuri seară că eventuala anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale de către Curtea Constituțională a României este „o chestiune sensibilă”, iar în astfel de momente deciziile trebuie analizate și luate „cu mare responsabilitate”.
„Cred că în momente foarte sensibile, cum sunt cele electorale, în care tensiunile sunt destul de mari, astfel de decizii trebuie analizate cât se poate de responsabil, cât se poate de clar şi, dacă într-adevăr sunt dovezi fără echivoc că unii dintre candidaţi au încălcat legea, că s-a intervenit în susţinerea unora sau altora în forme care periclitează funcţionarea normală a democraţiei, atunci, pe baza unor chestiuni, fără echivoc, subliniez, pot fi luate anumite decizii”, a afirmat Ilie Bolojan, la Antena 3, potrivit News.ro.
Liderul liberalilor a subliniat că „aici e o chestiune foarte sensibilă şi e nevoie de decizii cu mare responsabilitate”.
„Într-adevăr, sunt nişte lucruri care nu au o explicaţie cât se poate de clară. Este greu să ai campanii importante în online, indiferent de vehiculul pe care îl foloseşti, fără să ai şi bugete de campanie. Toţi cei care facem campanie, ştim că în această perioadă, orice fel de multiplicare de mesaj, orice fel de targhetare, de a direcţiona un mesaj către un grup de auditori, însemnă nişte bugete de campanie pentru că altfel este imposibil să faci aceatsă chestiune”, a mai declarat Ilie Bolojan.
El consideră că este imposibil ca cineva să aibă, fără buget alocat, campanii „care explodează”.
„Sigur, cu cât ai mai mulţi voluntari, cu cât ai mai mulţi susţinători, cu atât anumite lucruri pot fi făcute mai ieftin, dar este imposibil să ai campanii care expandează, fără să ai nişte bugete. Într-adevăr, aşa cum s-a văzut, toate partidele au campanii, mai bune sau mai proaste, dar este evident că pe un anumit vehicul de online a explodat practic o campanie pe ultima sută de metri şi nu s-ar fi putut face această chestiune fără să fie nişte bugete. Sigur, poţi să ai nişte consultanţi mai buni, poţ să ai nite echipe tehnice mai bune, dar asta e o chestiune care greu poate fi explicată”, a explicat Bolojan.
Preşedintele interimar al PNL a mai spus că lumea politică a înţeles semnalul dat duminica trecută la vot.
„În momentul în care iei anumite decizii în perioade sensibile este bine să cumpăneşti lucrurile în aşa fel încât să nu transformi o problemă, să spunem, complicată, într-una şi mai complicată. A fost decizia privind anularea candidaturii doamnei Şoşoacă. Era probabil o supapă de vot împotrivă, pentru că acest vot cumulat pe care l-am văzut este în mod evident un vot care în afară de campanii de divizare, de ostilizare, vine pe o stare de nemulţumire faţă de lumea politică. Nu putem fugi de această chestiune. Şi atunci din partea celor care pretindem că ne interesează stabilitatea în această ţară, trebuie să fim conştienţi că acest semnal pe care l-am primit puternic trebuie să fie urmat de nişte replici şi am încercat în aceste câteva zile de când sunt preşedintele PNL să dau o replică şi să arăt că PNL a înţeles despre ce este vorba şi că facem tot ce trebuie ca să recâştigăm încrederea oamenilor”, a adăugat Ilie Bolojan.
Candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu, şi candidatul Partidului Naţional Conservator Român, Cristian Terheş, au depus la Curtea Constituţională solicitări de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale. Dosarele care vizează cele două cereri de anulare a alegerilor vor fi judecate joi.
Curtea Constituţională urma să valideze, cel târziu până vineri, în lipsa unor contestaţii, rezultatul primului tur al alegerilor pentru preşedintele României, să anunţe numele primilor doi candidaţi clasaţi care se vor confrunta în turul al doilea şi să asigure publicarea rezultatului în mass-media şi în Monitorul Oficial.
Tot joi, președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni, pentru a analiza „posibilele riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”.
Bolojan avertizează că atacarea lui Călin Georgescu poate avea efect contrar
În aceeași emisiune de la Antena 3 de miercuri seară, Bolojan a relatat o discuţie avută cu un român din Italia, care i-a povestit că, deşi a votat în primul tur cu un candidat, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale va vota cu altul, „pentru că a fost pus la colţ”.
Liderul interimar al PNL a atras atenţia că atacarea lui Călin Georgescu din toate părţile poate avea efect contrar.
„Trebuie avut grijă la partea de victimizare, pentru că riscă să transforme un om într-o victimă a clasei politice şi, pe fondul acesta de nemulţumire, există riscul să vedem nişte voturi, atât la alegerile parlamentare, cât şi în turul doi care să ne surprindă”, a spus el.
Bolojan a subliniat și faptul realitatea la vot a contrazis toate sondajele de dinaintea scrutinului.
„Trebuie să recunoaştem că aproape toate sondajele, toate datele, au fost invalidate de realitate şi asta este o chestiune ori dată de o sprirală a tăcerii, ori dată de faptul că institutele de sondare trebuie să-şi mai calibreze lucrurile”, a afirmat el.
Candidatul independent Călin Georgescu, intrat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale de pe prima poziţie, cu aproape 23% dintre voturile exprimate, a fost atacat în ultimele zile de majoritatea liderilor politici declaraţiilor şi viziunilor sale controversate.