Liverpool merge cu Chevrolet

Chevrolet a anunţat semnarea unui contract pe 4 ani cu clubul de fotbal Liverpool, devenind Partenerul Auto Oficial al acestuia.

Parteneriatul va dura până la sfârşitul sezonului 2015/2016 al ligii engleze de fotbal Barclays Premier League şi al campaniilor europene şi include asigurarea vizibilităţii mărcii pe Anfield Road, stadionul clubului de fotbal Liverpool, oportunităţi editoriale în cadrul publicaţiilor în format tipărit şi digital ale clubului şi pe fan club-urile online, precum şi apariţii ale jucătorilor în diferite campanii de promovare comercială.

Chevrolet este, de asemenea, sponsorul oficial al turneului desfăşurat înainte de începerea sezonului oficial al clubului, unul dintre cele mai populare turnee din lume.

Chris Perry, vicepreşedinte de marketing la nivel global din cadrul Chevrolet, a declarat: „Suporterii echipei Liverpool din întreaga lume sunt recunoscuţi pentru admiraţia necondiţionată pe care o simt faţă de echipa pe care o susţin. Relaţia noastră cu FC Liverpool depăşeşte graniţele tradiţionale ale contractelor de sponsorizare şi se referă mai degrabă la contactul cu suporterii. Toate acţiunile noastre vor avea rolul de a-i menţine pe aceştia în postura de element central al jocului.”

Ian Ayre, directorul general al clubului de fotbal Liverpool, a declarat: „La fel ca şi clubul nostru, Chevrolet are o istorie lungă şi bogată, fiind o marcă globală în continuă dezvoltare, iar acest parteneriat de referinţă demonstrează încă o dată popularitatea de care se bucură echipa Liverpool la nivel internaţional.

„Parteneriatele cu mărci de mare valoare precum Chevrolet ne vor ajuta să asigurăm dezvoltarea pe termen lung şi succesul clubului nostru, atât pe teren, cât şi în afara acestuia. Suntem nerăbdători să lucrăm alături de Chevrolet pentru a intra în contact cu suporterii noştri şi pentru a-i antrena în joc, aceştia fiind unii dintre cei mai devotaţi fani din întreaga lume.”

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


7 + 7 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>