este dimineata, 22 de grade, vara, august. suntem in gara si asteptam trenul. suntem un grup de trei persoane, eu, el si ea, langa alt grup, care era asezat langa alt grup samd. el are 25 de ani – varsta e importanta in scena asta – ea are (aproape) 40, desi nu pare. atmosfera e destinsa, trenul trebuie sa vina. el spune catre ea: „stii, pe tine corpul te tradeaza!”
atmosfera s-a incalzit brusc. a fost un fel de uppercut aruncat cu sete in plexul ei solar, neacoperit de garda. dar, de ce? ce rost avea o asemenea afirmatie? ce a vrut sa spuna? pare un compliment gandit bine, dar tradat de limba romana. asa si era… ea rade, totul e jenibil, rau. ce altceva putea sa faca, sa se supere? el se prinde ca mesajul a fost inteles prost. „stii ce am vrut sa zic; vocea ti-a ramas tanara!”
incredibil, pur si simplu nu se oprea. a fost un al doilea pumn aruncat, e drept, cu mai putina sete in plexul ei solar. inutil! ea, rade: „mi-ai facut ziua frumoasa!”. „hai ca stii ce am vrut sa zic!” spune el. dar el nu reusea sa spuna ce vroia si situatia devenise penibila. nu mai puteam sa duc momentul, nu mai puteam sa ii privesc in ochi… si nu s-a terminat aici. trebuia sa fie ko, trebuia ca arbitrul suprem sa ridice mana penibilului, trebuia sa categoriseasca intamplarea complet jenibila.
ultima lovitura a fost un directa, fulgeratoare, simpla, „frumoasa” prin simplitate. lipsa a fost eliminata de o alta lipsa si mai mare, cum spunea profesorul meu de scenariu – nu mai stiu cum se numea cursul – de la facultate. ea continua sa rada si incerca sa salveze situatia intr-un fel. era un haz de necaz frumos, tandru si extaziat de loviturile primite, evident, total nemeritat. era totusi vorba de niste complimente nereusite, nemeritate si repetate. repetitia continua si nu era redundanta. mitraliera limbii defecte musca din carne vie; si din piele.
asa s-a si incheiat. ultima luata in raboj era pielea. „nu, despre piele vroiam sa spun. pielea te tradeaza!”. a doua oara, incredibil! traiam un serial de pastile scurte si intense. un serial pe care nu vrei sa il vezi decat atunici cand le-ai vazut pe toate si vrei sa vezi daca te mai impresioneaza ceva. prin urmare pielea era rostul celor 2-3 minute de momente jenibile. pielea o trada!
noroc cu trenul care incheiat momentul intr-un fade to black fata barbatie. si era atat de imbacsit aerul din tren…
Stefan,
Am citit cu zambetul pe buze randurile tale. Mi-au placut. Stii, eu nu ma simt deranjata de astfel de afirmatii. Daca ceva m-a suparat ieri, a fost ca n-am stiut cum sa ies mai repede din situatia jenanta, sau cum sa opresc mai repede penibilul…