Adeplast a livrat ieri primul transport de materiale către Liban. Cantitatea exportată este de 80 tone şi este reprezentată de produse speciale „albe”, în mare majoritate destinată lucrărilor cu marmură şi granit. Exportul către Liban s-a realizat prin divizia Adeplast Orient deschisă la Beirut. De la începutul anului Adeplast a mai livrat cantităţi importante de materiale către Ungaria, Republica Moldova şi Grecia. „Ne propunem ca în acest an să ne concentrăm mai mult pe exterior, astfel încât să ajungem cu exportul la aproximativ 20 procente din cifra de afaceri. Una dintre pieţele importante pe care le ţintim este cea a Ucrainei”, declară Marcel Bărbuţ, proprietarul Adeplast.
Adeplast a raportat pentru anul 2010 o cifră de afaceri, la nivelul tuturor de entităţilor de producţie, de aproximativ 127 milioane de lei. Cifra cuprinde atât partea de producţie de mortare, cât şi zona de vopsele şi tencuieli decorative. “Pe ansamblul business-ului avem o creştere de 12 procente faţă de anul precedent, am ridicat volumul productiei, iar profitul companiei s-a dublat în 2010. Acestea sunt motivele care mă determină să declar că 2010 a fost cel mai bun an din istoria Adeplast. În 2011 nu ne vom opri din creştere având în vedere atât dezvoltarea portofoliului de produse, cât şi investiţiile pe care le vom realiza la Oradea şi Ploieşti”, precizează Marcel Bărbuţ.
Adeplast este cel mai important producător român de adezivi şi mortare uscate, cu două facilităţi de producţie dezvoltate la nivel naţional, o fabrică la Ploieşti şi una la Oradea. Capacitatea totală de producţie pentru sectorul mortarelor se ridică la 700.000 de tone anual. Producţia de vopsea, tencuieli decorative şi de adezivi speciali în stare umedă se ridică la 80.000 de tone. Unitatea de producţie de vopseluri şi tencuieli decorative este una dintre cele mai moderne la nivel naţional, fiind inaugurată la începutul anului 2009 la Oradea.