Nu îmi era foarte clar, în urmă cu câţiva ani, ce vroiau oficialii Honda să spună prin expresia, relative reprodusă aici: “mică la exterior, spaţioasă în interior”. Nu că nu e clar ce înseamnă cuvintele spaţioasă, mica, interior, exterior, dar care producător un gandeşte aşa, imi spuneam în urmă cu câţiva ani. Doar că pr-istii de la Honda s-au gândit primii la această linie de promovare, la acest copy. Deci, faptul că maşinile Honda sunt spaţioase, dar uşor de parcat, graţie gabaritului lor relativ mic este o inventive publicitară. Nimic mai eronat!
Au trebuit să treacă câţiva ani să merg cu o Honda Jazz, cu facelift, o restilizare pe care abia o observi, ca să înţeleg cum stă Honda cu spatial interior. Mai exact, cum reuşesc oamenii cu ochii oblici de la Honda să folosească orice spaţiu care poate fi folosit ca loc de depozitare şi nu a fost luat în calcul până acum. Un exemplu elocvent în acest sens sunt canapelele din spate care pot fi rabatate în nenumărate moduri – atât bancheta cât şi spătarul – iar sub banchetă se află un spaţiu generos pentru bagaje, ca in cazul scaunelor de la microbus. Cât despre măsurile sale concrete, Honda Jazz are 3900 mm lungime, 1695 mm lăţime şi 1525 mm înălţime.
Dar nu este vorba doar de spatial pentru bagaje. Chiar dacă te afli într-o maşină de clasă B, dat fiind profilul ei înalt, în Honda Jazz de deplasezi cu impresia că este vorba de o maşină mai mare. Nicio angoasă nu este posibilă şi datorită unui habitaclu bine insonorizat. Inginerii de la Honda au făcut o treabă excelentă în acest sens, zgomotul de la motor – chiar dacă este muzică pentru unii, mai ales atunci când Honda trece de 4 mii de rpm (benzină) – este de-a dreptul inhibat.
Cu toate cele bune expuse mai sus, nu cred că mi-aş cumpăra un Jazz niciodată. Cum să o fac când, dacă ar fi să aleg o maţină de la Honda aş avea pe lisă Civic, CR-Z etc., dar recomand o Honda Jazz pentru domnişoarele ce-şi fâţâie maşinuţele toată ziua prin Bucureşti sau orice alt mare oraş al patriei.
Performanţele maşinii nu sunt nicidecum de ascuns, Honda Jazz cu propulsor de 1.4 litri i-VTCE şi 100 de CP ştie să accelereze, dar şi să frâneze sportiv. Doar – spun importatorii – Honda este alternativa premium la maşinile europene din această categorie!
Cât costa o Honda Jazz? Costă aproape 11.500 de euro în cazul variantei cu propulsorul amintit mai sus, dar cu o cutie de viteze manuală în 5 trepte, şi aproape 13.000 de euro în cazul aceleiaşi variante de motorizare dar cu o cutie automata – i-SHIFT este de fapt o cutie manuală robotizată – în 6 trepte. Eu spun că această cutie automata face toti banii, mai ales prin oraş şi cu o mama soferiţă care este distrasă de la condus de copilul sau copii de pe bancheta din spate.
Dacă variant de bază nu vă este pep lac, cu toată luminozitatea sa interioară, Honda pune la dispoziţia viitorilor posesori de Jazz o serie de upgrade-uri care o pot face o adevărată bijuterie. O astfel de trufanda poate fi considerat plafonul panoramic; de ce nu?!