Din martie AdePlast produce și livrează către piața autohtonă și la export emailuri și lacuri ecologice pe bază de apă, destinate protecției și decorării suprafețelor din lemn și metal. Noua linie de producție a fost pornită în cadrul fabricii de vopsele și tencuieli decorative de pe platforma de la Ploiești, printr-un upgrade în valoare de 600.000 euro la linia deja existentă.
“Când am început reconstrucția diviziei de vopsele și tencuieli decorative, ne-am setat un obiectiv ambițios, ca AdePlast să devină unul dinte jucătorii importanți în această piață. Ne-am definit obiective pentru fiecare an, iar în primul an – 2013 l-am atins. Am majorat cifra de afaceri pe vopsele și tencuieli decorative de 2 ori și jumătate față de anul 2012, ajungând la aproape 4 milioane de euro” declară Bogdan Pîrvu, managerul Diviziei de Vopsele și Tencuieli Decorative AdePlast.
În primul trimestru din 2014, Divizia de Vopsele și Tencuieli Decorative și-a majorat vânzările cu peste 150 de procente, față de aceeași perioadă din 2013.
„Acest lucru a fost posibil pentru că din 2014 suntem prezenți în piață cu o gamă completă de produse. Până la sfârșitul anului trecut, am avut în portofoliu doar produse destinate pereților: vopsele lavabile, tencuieli decorative și produse complementare acestui segment. Acum, portofoliul de produse cu care ne adresăm pieței este unul complet. Cuprinde vopsele, emailuri, grunduri, impregnanți, lacuri, adezivi și alte produse destinate decorării și protecției suprafețelor de lemn și metal. Oferta de vopsele și tencuieli decorative este gândită să răspundă cererii pieței, venită din partea consumatorului final. Ne-am asumat obiectivul de a oferi produsul cu cel mai bun raport calitate / preț pentru fiecarere segment de piață, mai ales că acum le acoperim pe toate. Astfel, pentru fiecare segment de piață, noi furnizăm acum o categorie specifică de produse, construcția portofoliului nostru având în vedere segmentarea pe trei niveluri de preț: Sauber (avantaj), Silber (mainstream level) și Aeria (premium level). De la începutul anului trecut am realizat că avem nevoie să accesăm canalele specializate pentru distribuția de vopsele și astfel, în prezent, avem setată o rețea specifică acestui produs” declară Bogdan Pîrvu.
Investiții de 500.000 euro într-un laborator de cercetare de ultimă oră
“Dublarea cifrei de afaceri pe zona de vopsele pe care AdePlast o estimează pentru acest an se sprijină și pe contribuția departamentului performant de cercetare – dezvoltare, în care AdePlast a investit anul trecut peste 500.000 de euro. Produsele și conceptele noi dezvoltate în acest departament au început deja să producă efecte benefice atât pentru consumatorii produselor noastre, cât și pentru consolidarea poziției brandului nostru pe piața de profil, ca un brand de încredere. În plus, componenta de producție în condiții de eficiență maximă ne oferă flexibilitate și posibilitatea de răspuns rapid la orice solicitare, mai ales în perioadele vârfurilor de sezon, grație celor două fabrici de vopsele și tencuieli decorative complet automatizate aflate pe platformele de la Oradea și Ploiești. În aceste facilități de producție AdePlast a investit de-a lungul ultimilor ani mai bine de 10 milioane de euro” declară Bogdan Pîrvu.
AdePlast crește cu toate diviziile
Pe lângă aportul consistent al Diviziei de vopsele și tencuieli decorative în business-ul total, AdePlast a reușit creștere semnificativă a cifrei de afaceri pe întregul său portofoliu de produse.
“În acest prim trimestru din 2014, per total business, am reușit o creștere a vânzărilor cu 65 de procente față de aceeași perioadă a anului trecut. Nu este rău deloc, dar suntem în permanență în competiție cu propriile noastre reușite, care devin automat pentru noi ținte ce trebuie depășite. De aceea suntem acum cu motoarele turate la maxim, în așteptarea perioadei de vârf a sezonului, pentru ca întreg arsenalul nostru de fabrici de pe cele trei platforme industriale să poată funcționa din plin. Pe parcursul anului trecut am dat în folosință patru fabrici noi, care nu au avut încă prilejul de a-și demonstra întreaga forță. Acum, în 2014, suntem pregătiți cu toate facilitățile noastre de producție să livrăm către piața românească, dar și către export. Vizăm în continuare, pe lângă piețele devenite deja tradiționale pentru noi, lumea germană a Europei. Vrem ca anul acesta să aducem mai multă valută în România” declară Marcel Barbuț, proprietar AdePlast.