Cererile pentru operațiunile de factoring ale companiilor din sectorul IT&C cresc anual cu aproximativ 20%, în cadrul Next Capital. Oficialii companiei declară că un sfert din operațiunile de finanțare prin factoring provin de la IMM-uri din sectorul IT&C.
„Operațiunile de factoring derulate de catre firmele din domeniul IT&C înregistrează creșteri anuale în principal ca urmare a faptului că piața însăși se dezvoltă de la an la an, ajungând la o pondere de peste 6.5% din PIB în 2016 S1. Din experiența pe care o avem în această zonă, am constatat că o mare problemă cu care se confruntă multe firme din sector este ciclul order-to-cash foarte mare. Fie că vorbim despre companii specializate în dezvoltare de soft, distribuție, consultanță sau suport și mentenanță, lipsa de cash este o problemă care apare în multe afaceri și poate deveni din ce în ce mai acută, punând în pericol însăși funcționarea companiei. Acest fenomen este întreținut și de slaba lor capitalizare care determină nevoia de a apela la finanțare externă, factoringul ocupând un loc important în acest sens”, declară Bogdan Roșu, director Next Capital.
„O firmă de IT&C aflată în dezvoltare, chiar dacă dispune de un know-how tehnic foarte bun și poate avea acces la contracte importante (inclusiv din afară), primește adesea soluții de finanțare nerealiste sau chiar refuzuri, din cauza absenței unor garanții materiale sau a lipsei unui istoric consistent al indicatorilor financiari, aceasta fiind apreciată cu risc mare de multe instituții financiare bancare sau nebancare. Dar, odată sprijinită, o astfel de companie, care dispune de un capital uman cu o înaltă specializare, își crește portofoliul de clienți, își echilibrează cashflow-ul și se dezvoltă foarte repede. Noi avem în portofoliu multe cazuri de acest tip, de companii care s-au aflat chiar în prag de blocaj, însă prin accesarea unor soluții de finanțare prin factoring și printr-o administrare corectă a creanțelor și-au echilibrat cash-flow-ul, iar acum au un ritm de creștere care ține pasul cu oportunitățile din piață. Astfel, cunoașterea în profunzime a resorturilor domeniului a făcut ca un sfert din finanțările de factoring să le acordăm IMM-urilor din zona IT&C”, precizează Bogdan Roșu.
Nevoia de factoring pentru companiile din portofoliul Next Capital este în general legată de cash, dar și de externalizarea tuturor activităților care nu au legatură directă cu obiectul de activitate principal al acestor companii și care însă consumă multe resurse. Aici vorbim în primul rând de activitățile de colectare și gestiune a creanțelor, dar nu numai. “De cele mai multe ori soluțiile nu constau într-o finanțare standard, fiind necesare pachete adaptate profilului de business pe care-l prezintă fiecare client. Faptul că avem abordări personalizate și suntem foarte dedicați acestui domeniu face ca cererile pentru operațiunile de factoring din IT&C să crească în fiecare an cu 20%. Companiile care vin către noi au in general cifre de afaceri cuprinse între 2 și 20 de milioane de euro, însă avem clienți și sub acest prag, inclusiv start-up-uri”, adaugă Bogdan Roșu.
„Faptul că firmele din IT&C apelează din ce în ce mai des și la externalizare, confirmă nu doar specificul acestora, în care managementul este foarte implicat în partea de creatie, inovație, execuție proiecte, dar și un nivel din ce în ce mai matur și mai responsabil legat de utilizarea resurselor interne. Dată fiind și competitivitatea foarte mare, pasul firesc pe care îl fac companiile din acest sector este să se concentreze strict pe activitatea lor de bază care le aduce valoare, fără să se încarce cu operațiuni care nu sunt driver de business, și aici mă refer la activități care pot fi externalizate. La Next Capital am anticipat această tendință a cererii și, pe lângă serviciile specifice produsului de factoring, oferim prin intermediul partenerului Optima Solutions Services, companie membră a grupului, un pachet unic în piață cu servicii de tip outsourcing, de la telesales/telemarketing, la servicii de customer care, suport și help desk”, explică Bogdan Roșu.
IFN Next Capital Finance SA, fondată în noiembrie 2006, face parte din grupul Next Capital, care oferă soluții de creditare, cumpărare și recuperare creanțe, având o valoare anuală a creanțelor gestionate de peste 40 de milioane de euro, dar și servicii de tip outsourcing. Grupul Next Capital are acţionariat majoritar românesc, minoritar fiind fondul de investiţii britanic North Bridge Capital Partners.
Sursă foto: www.mybroadband.co.za