Adeplast la 9 luni: creștere de 17% și 10 milioane de mp de termosistem livrați

0
291

La sfârșitul lunii septembrie AdePlast a înregistrat o cifră de afaceri de 277 milioane lei, în creștere cu 17% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Este rezultat extrem de bun pentru o companie de dimensiunea noastră și pentru piața în care activăm. Pentru anul acesta ne-am propus menținerea cotei de piață, însă am reușit mult mai mult decât atât. Diversitatea de produse și soluții, dezvoltate chiar în laboratoarele noastre de cercetare, fac din AdePlast o marcă pe care nu o mai poți evita atunci când îți construiești o casă, faci o reparație sau o renovare”, declară Marcel Bărbuț, proprietar AdePlast.

În aceeași perioadă compania a livrat peste 1 milion de metri cubi de polistiren, în condițiile în care la sfârșitul lui 2015, nivelul atins pentru acest produs a fost de 966 mii de metri cubi .

“În ceea ce privește termosistemul am reușit să livrăm 10 milioane de metri pătrați, iar sezonul este în plină derulare. AdePlast își păstrează detașat poziția numărul 1 și în piața de polistiren, care anul acesta a suferit o serie de convulsii în sensul că un producător român și-a vândut facilitățile către o multinațională, iar alți producători s-au agregat în diverse structuri asociative care reprezintă mai mult sau mai puțin interesele pieței. Totuși, în ciuda evoluțiilor din acest an, piața de polistiren se așază încet, încet pe aceleași coordonate ca în țările dezvoltate, iar la final vor rămâne 4-5 producători importanți, care își vor disputa clienții doar pe principii calitative, iar producătorii de garaj vor dispărea cu totul din peisajul actual al pieței”, precizează Marcel Bărbuț.

Creșteri importante la 9 luni sunt înregistrate și la export, prin livările din Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, Cipru, Marea Britanie, Germania sau Austria. “Avem un avans de 55% față de anul trecut și asta se datorează faptului că am început să avem parteneri stabili pe zone cu potențial mare de dezvoltare, dar și pentru că investițiile în certificările de calitate ale produselor încep să își arate roadele”, explică Alex Bărbuț, Export &  Development Manager AdePlast.

Gamele produse cu cele mai mari creșteri sunt polistirenul, mortarele umede și cele uscate. Una dintre piețele pe care AdePlast le-a accesat intens în ultima perioadă a fost cea a hidroizolațiilor. În caliatea sa de furnizor de soluții complete pentru construcții AdePlast livra deja soluții hidroizolante industriale prin gama de produse Schomburg. La acestea se adăugă, mai nou, membranele hidroizolante, care, la 9 luni, au înregistrat o creștere de 26% în vânzări și 51% în cantități.

La AdePlast se lucrează la planurile pentru 2017. Marcel Bărbuț: “urmărim profitabilitatea, dar și investițiile în condiții sigure

“Chiar dacă anul acesta a fost unul extrem de bun pentru AdePlast, nu înseamnă că vom aștepta liniștiți să vină iarna pur și simplu. Am început deja să lucrăm intens la planurile pentru 2017. La sfârșitul anului vom închide o serie de credite și ne vom concentra pe creșterea profitabilității companiei. Asta nu înseamnă că nu vom rămâne vigilenți în ceea ce privește mișcările competiției, reacționând de fiecare dată în favoarea clienților noștri. În plus, avem în vedere demararea unei noi fabrici la Oradea, într-un business cu valoare adăugată mare, cu marja de profitabilitate de circa 40%. Investițiile le vom face în condiții sigure, iar în acest moment căutăm o soluție alternativă de finanțare, fiind interesați de un partener care să investeasă alături de noi”, adaugă Marcel Bărbuț.

AdePlast este cel mai important producător român de materiale pentru construcţii, cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.

Oradea. Capacitatea de producție este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 de tone / an  vopsele  şi tencuieli decorative  şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă și capacitatea de producție de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.

Ploiești. Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, la care se adauga o fabrica de vopsele, tencuieli decorative, lacuri şi emailuri, cu o capacitate de 50.000 tone / an.

Roman. AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an şi  o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *