Kadîrov: Forțele rusești vor ataca Kievul
Șeful Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov, afirmă că forțele rusești vor organiza o ofensivă împotriva Kievului și a altor orașe ucrainene.
“Va avea loc o ofensivă… nu doar asupra Mariupol, ci și asupra altor locuri, orașe și sate. Luhansk și Donețk – vom elibera complet în primul rând… și apoi vom cuceri Kievul și toate celelalte orașe”, a declarat Kadîrov într-un videoclip postat pe canalul său Telegram.
Vezi și: Din culisele spionajului. Când au aflat serviciile secrete occidentale planul lui Putin de invadare a Ucrainei şi cum au acţionat?
Banca Mondială: Războiul va reduce PIB-ul Ucrainei cu 45%
Banca Mondială susține că economia Ucrainei se va reduce cu 45,1% în acest an, ca urmare a invaziei rusești.
Întreprinderile din țară au fost închise, exporturile au fost reduse, iar o mare parte din capacitatea de producție a țării a fost distrusă, a explicat organizația într-o evaluare de impact publicată duminică, conform Sky News.
În special închiderea transportului maritim din Ucraina pe Marea Neagră a tăiat 90% din exporturile de cereale ale țării și jumătate din totalul exporturilor sale, ceea ce se așteaptă să aibă efecte în lanț în întreaga lume, dar în special în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord.
PIB-ul Rusiei va scădea cu 11,2% ca urmare a sancțiunilor financiare, a adăugat Banca Mondială.
Cadavrele a zeci de civili ucraineni au fost găsite într-o groapă din satul Buzova
Oficialii ucraineni au anunțat că o groapă în care sunt îngropați cu zeci de civili a fost găsită în satul Buzova, lângă Kiev, în weekend-ul trecut, scrie The Guardian.
Buzova se află la 20 de kilometri sud-vest de Bucea, unde zeci de civili au fost găsiți morți după ce forțele ruse s-au retras la sfârșitul lunii martie.
Cadavrele au fost găsite într-un șanț de lângă o benzinărie, potrivit lui Taras Didych, șeful comunității Dmitrivka, care include Buzova și alte câteva sate din apropiere. Numărul morților nu a fost încă confirmat.
Peste 4,5 milioane de oameni au fugit din Ucraina, potrivit ONU
Peste 4,5 milioane de oameni au fugit din Ucraina de la începutul invaziei Rusiei, pe 24 februarie. Cei mai mulți au trecut granița în țările vecine, potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR).
“Escaladarea conflictului din Ucraina a provocat victime printre civili și distrugerea infrastructurii, forțând oamenii să-și părăsească casele în căutarea siguranței, protecției și asistenței”, a declarat, într-un comunicat, UNHCR, informează CNN.
Polonia a primit cel mai mare număr de refugiați: aproape 2,6 milioane. Împreună, România, Ungaria și Republica Moldova au acceptat aproape 2 milioane de ucraineni.
Volodimir Zelenski, despre ruși: “Au început un război la scară largă și se comportă ca și cum noi suntem de vină”
Duminică seara, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat națiunii. El i-a numit pe cetățeni “cei mai curajoși oameni ai celei mai bune țări din lume”, informează CNN.
″Încă o săptămână în care Ucraina a rămas în viață, în ciuda tuturor eforturilor Rusiei de a ne distruge. Ne luptăm. Ne apărăm. Respingem atacurile”, a mai spus liderul de la Kiev, care a dat asigurări că armata sa face tot posibilul pentru a câștiga războiul.
El a acuzat Rusia că “minte”, în încercarea de a ascunde vina pe care o poartă pentru dezastrul din Ucraina: “Când lașitatea crește, totul se transformă în catastrofă. Când oamenii nu au curajul să-și recunoască greșelile și să-și ceară scuze, să se conformeze realității și să vadă că se transformă în monștri”.
Președintele ucrainean a mai declarat că rușii au pierdut contactul cu realitatea: “Au distrus viețile a milioane de oameni. Au început un război la scară largă și se comportă ca și cum noi am fi vinovați pentru asta”.
Sursă ProTV