Fără meditații cu profesorii de la clasă

Profesorilor le va fi interzis prin lege să mai facă meditații cu elevii din clasele la care predau, a anunțat marți ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, precizând pentru HotNews.ro că această regulă ar putea fi aplicată din anul școlar 2022-2023 și că vor exista sancțiuni pentru cadrele didactice care nu o respectă. O astfel de interdicție pentru profesorii din învăţământul preuniversitar este stabilită prin Codul de etică adoptat în octombrie 2018 prin ordin al ministrului Educației, însă nu se respectă.

  • „Meditațiile se practică în orice stat european și nu i se poate interzice unui părinte să își dea copilul la pregătire suplimentară.
  • Însă, o condiție de bun simț este ca profesorii să nu facă meditații cu elevii de la clasă.
  • Vrem să avem relevanța notelor și respectarea conditiilor de etică, iar relevanța notelor are de suferit când un profesor face meditații cu elevii de la clasă”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

El a spus că o astfel de interdicție va fi impusă printr-o lege care va face parte din pachetul legislativ ce va fi adoptat prin Programul “România Educată”, declarându-se convins că va putea intra în vigoare din anul școlar 2022-2023.

Întrebat de HotNews.ro ce garanții există că această interdicție nu va fi încălcată, așa cum se întâmplă acum, ministrul Educației a precizat că în actul normativ, care va face parte din legislația subsecventă pachetului legislativ primar din “România Educată”, va fi prevăzută înființarea unei comisii naționale pentru inspecție școlară, care va avea ca prerogativă verificarea normelor de etică și deontologie profesională de către cadrele didactice. Din comisie vor face parte cadre didactice cu experiență de cel puțin 10 ani în inspecție școlară, care “au probat aspecte ce țin de probitatea morală și profesională” și care vor verifica dacă această interdicție se respectă.

Cîmpeanu a adăugat că în lege vor fi prevăzute și sancțiuni clare pentru profesorii care vor încălca această interdicție. El nu a putut preciza despre ce sancțiuni va fi vorba, spunând că acestea trebuie corelate cu legislația deja existentă.

Sursă HotNews

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *