Trei luni de război în Ucraina. Volodimir Zelenski: În Donbas este baie de sânge. Săptămânile următoare de război vor fi grele

0
317
zelenski

La începutul celei de a patra luni de război, Rusia bombardează intens estul Ucrainei în timp ce forțele terestre încearcă să încercuiască ultimele redute ucrainene din regiunea Lugansk, care este aproape complet cucerită. Una din ținte, orașul Severodonețk, este bombardat de ruși 24 de ore din 24, spun ucrainenii. „Distrug în mod deliberat orașul”, acuză guvernatorul local. Lupta pentru Severodonețk amintește de cea pentru Mariupol, orașul-port redus la ruine. În Donbas este o baie de sânge. Rușii încearcă să elimine tot ce este viu – a spus azi noapte președintele ucrainean.

Vezi și: Putin va fi îndepărtat de la putere până în 2023 şi va ajunge într-un sanatoriu, prezice un fost şef al serviciilor secrete britanice

Povestea ofițerului rus care a fugit din armata lui Putin din Ucraina. “Mă gândeam doar să trăiesc încă o zi”

ACTUALIZARE 8.20 A fost nevoie de câteva săptămâni în care şi-a ascuns faţa de ucraineni și a dormit pe un pat improvizat din niște lăzi de grenade pentru ca un ofiţer rus de rang inferior să ajungă la concluzia că invazia rusă din Ucraina nu era bătălia pe care trebuia să o ducă. CNN i-a prezentat povestea, precizând că militarul rus era încărcat de un sentiment tot mai mare de vinovăţie.

„Eram murdari şi obosiţi. Oamenii din jurul nostru mureau. Nu voiam să simt că fac parte din asta, dar fac parte!”, a declarat ofiţerul pentru CNN. Acesta a spus că s-a dus să îşi caute comandantul şi şi-a dat demisia.

CNN nu a dezvăluit numele ofițerului și nu a inclus în relatare detalii personale tocmai pentru a-i proteja securitatea.

Povestea lui este remarcabilă, dar ar putea fi și una dintre multele asemănătoare, potrivit oponenților războiului din Rusia, precum și din Ucraina, care spun că au auzit de multe cazuri de soldați, atât profesioniști, cât și recruți, care au refuzat să lupte.

Der Spiegel: Neonaziștii ruși participă alături de armata lui Putin la așa-numita „denazificare” a Ucrainei

ACTUALIZARE 8.10 Cel puțin două grupări de neonaziști ruși luptă de partea lui Putin în Ucraina, ceea ce face ca justificarea Moscovei pentru declanșarea războiului, și anume aceea de a-și „denazifica” țara vecină, să fie una „absurdă”, potrivit unei investigații Der Spiegel citată de The Moscow Times.

Documentul care atestă prezența neonaziștilor în rândul soldaților ruși care luptă în Ucraina a fost împărtășit de serviciile de informații BND cu ministerele de la Berlin nu specifică numărul de luptători extremiști ruși, dar îi identifică drept membrii ai Legiunii Imperiale a Rusiei și ai grupului Rusich, o unitate paramilitară care activează sub umbrela mercenarilor din Grupul Wagner.

Implicarea lor în luptele din Donbas face ca „așa-numita ‘denazificare’ a Ucrainei să fie un motiv absurd” de a porni la război, potrivit BND. Despre ambele grupări menționate se crede că au luat parte la conflictul armat care a izbucnit în estul țării în 2014 între separatiștii proruși susținuți de Moscova și armata ucraineană.

ANALIZĂ. Ucraina, după 3 luni de război. „Armata de sperietori” a lui Putin care nu i-a mai speriat pe ucraineni

ACTUALIZARE 8.00 În urmă cu exact 3 luni, pe 24 februarie 2022, din ordinul lui Vladimir Putin, Rusia a invadat Ucraina iar în Europa a revenit războiul: unul în toată regula, în care s-au bifat până acum toate ororile pe care europenii nu le-au mai experimentat de mai bine de 77 de ani: invazie terestră a unei ţări, bombardamente, oraşe distruse complet, zeci de mii de civili ucişi, deportări, crime de război, gropi comune. Europa nu a mai cunoscut un aflux atât de rapid de refugiaţi de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Războiul-fulger de 3-4 zile, visat de Moscova, s-a transformat într-o mlaştină în care armata rusă bălteşte deja de 90 zile Iar aceasta ar putea fi singura veste bună care răzbate din acest conflict.

În ziua de 24 februarie 2022, Vladimir Putin ordonat invadarea Ucrainei vecine: sprijiniţi de câteva mii de tancuri şi blindate şi sute de avioane şi elicoptere, cei peste 150 de mii de militari ruşi care au trecut graniţa păreau, la prima vedere, o forţă impresionantă.

Dar „războiul este o interacţiune dinamică între două voinţe”, după cum a descris succint conflictul din Ucraina (parafrazându-l pe strategul militar Carl von Clausewitz) şeful Pentagonului, Mark Milley, în cadrul unei audieri în Congresul SUA.

Războiul din Ucraina a devenit, astfel, interacţiunea dinamică dintre voinţa Kremlinului şi cea a ucrainenilor.

Iar bilanţul, după trei luni de război, arată că monstrul sovietic pe care Putin a încercat să-l resusciteze inclusiv în plan ideologic are mai degrabă nişte picioare (sau şenile) din lut: militarii ruşi nu au încetat să şocheze în toată această perioadă, atât prin modul deficitar în care au dus lupta, cât şi prin acel deja vestit comportament grotesc-abuziv faţă de civili, care a variat de la furturi de frigidere, până la crimele de război comise în zonele ocupate.

Sursă Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *